4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialMaior a anunțat că va demisiona după prezidențiale. Ponta: La pregătirea pe...

Maior a anunțat că va demisiona după prezidențiale. Ponta: La pregătirea pe care o are, nu cred că o să fie șomer

După ce George Maior, șeful SRI, a declarat, vineri, la Timișoara, că după instalarea noului președinte la Cotroceni, va demisiona, premierul Victor Ponta a replicat: ”la experiența pe care deja a dobândit-o, nu o să fie șomer”, potrivit Hotnews.ro.

"Eu cred că domnul Maior, despre care sigur că vorbesc cu oarecare doză de subiectivitate pentru că ne știm foarte bine și avem o relație foarte bună personală, dar dincolo de această parte strict subiectivă, cred că domnul Maior și ca senator înainte și din momentul în care a devenit director al SRI a reprezentat un echilibru și un prestigiu pentru SRI foarte important pentru România, în ansamblu. Știu că este foarte apreciat, mult mai apreciat decât președintele țării de exemplu, la Washington, la Bruxelles, la Berlin, în relațiile cu partenerii noștri strategici și nu pot decât să spun că a fost, ca și domnul Meleșcanu, ca și domnul Ungureanu, atunci când a fost director al SIE, și a îndeplinit foarte bine o sarcină dificilă. În rest, ce va fi după alegeri, eu cred că la pregătirea pe care o are și la experiența pe care deja a dobândit-o, nu o să fie șomer — așa cred eu. Despre posibilitatea ca Maior să devină premier o să discutăm la momentul potrivit", a afirmat premierul într-o vizită de lucru pe DN 66.

Citește și: VIDEO. Maior: Îi voi prezenta noului preşedinte demisia mea. Va face o evaluare și va decide

Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), George Cristian Maior, a declarat vineri la Timișoara că după alegerile prezidențiale își va prezenta demisia din funcție noului președinte, considerând că este normal acest lucru și precizând că niciodată nu i s-a propus să fie prim-ministru.

"Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită și să continue sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere", a afirmat George Maior.

Cele mai citite

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Premierul Benjamin Netanyahu va fi supus unei operaţii de prostată, în plin conflict cu Hamas

Netanyahu a fost diagnosticat cu o infecţie urinară, cauzată de o hipertrofie benignă de prostată Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani,...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...
Ultima oră
Pe aceeași temă