4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăPoliticăPNL începe negocierile pentru moțiunea de cenzură

PNL începe negocierile pentru moțiunea de cenzură

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că PNL a pregătit un draft al moţiunii de cenzură, dar documentul va fi discutat cu toate partidele pentru a afla condiţiile pentru a susţine demersul.

Orban spune că moţiunea de cenzură va fi depusă în momentul în care vor fi îndeplinite condiţiile pentru a cădea Guvernul. ”Orice lună în care Guvernul Dăncilă rămâne la putere creează riscuri şi vulnerabilităţi majore pentru România”, a susţine Ludovic Orban.

Acesta a precizat că întâlnirile vor avea loc în următoarele două săptămâni. ”Este vorba de 6 alte formaţiuni sau grupuri parlamentare care trebuie să se asocieze PNL în acest demers de dărâmare a Guvernului. Vom purta negocieri serioase pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a implica toate forţele politice de la nivel parlamentar în proiectul de demitere a Guvernului”, a mai spus Orban.

Potrivit acestuia, ”obiectivul fundamental este să punem punct acestei guvernări”. ”Vom depune această moţiune atunci când vom considera că există şanse certe că ea va trece. Avem la dispoziţie o singură moţiune de cenzură pe sesiunea parlametară”, a mai spus Orban.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Aproximativ 300 de șoferi au rămas fără permis de Crăciun

În ultimele 24 de ore, poliția rutieră a luat măsuri drastice pentru siguranța traficului, scoțând din circulație aproape 300 de șoferi care reprezenta un...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...
Ultima oră
Pe aceeași temă