Liderul Mişcării Populare (MP), Traian Băsescu, a declarat miercuri că solicitarea DNA de arestare preventivă a deputatului Nicolae Păun nu a mai fost votată, nefiind întrunit cvorumul, din cauza „frăţiei PSD-PNL”, transmite Agerpres.
„În ceea ce-l priveşte pe Nicolae Păun, acesta a încercat să modifice, să falsifice probe prin intervenţii la diverşi martori, să dea declaraţii mincinoase. În orice ţară din această lume, în orice ţară civilizată, un individ care încearcă să modifice probe este arestat imediat. Paradoxul este că se vede din nou frăţia PSD-PNL. Întâmplător, nu s-a mai realizat cvorumul pentru votul cu privire la arestare şi, în mod spectaculos, cea care a dat semnalul plecării din sală a fost însăşi preşedinta PNL Alina Gorghiu, care nu s-a mai aflat în sală la vot şi mulţi liberali au urmat-o. Asta ne arată că avem în continuare nevoie de MVC”, a spus Băsescu într-o conferinţă la sediul MP.
El a ţinut să precizeze că este un adversar al arestărilor inutile, însă Camera Deputaţilor a tratat diferit solicitarea pentru cei doi deputaţi. „Sunt de acord cu poziţia Camerei Deputaţilor în ceea ce-l priveşte pe Mădălin Voicu. Din informaţiile publice am aflat că este acuzat de trafic de influenţă, adică nu a încercat să împiedice exercitarea justiţiei, să modifice probe, să convingă martori, să dea declaraţii mincinoase. Deci, din acest punct de vedere, cred că a fost corect abordată problema Mădălin Voicu”, a arătat Traian Băsescu.
Miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererile DNA pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării deputatului PSD Mădălin Voicu. În cazul deputatului Nicolae Păun, a fost aprobată reţinerea, însă ulterior şedinţa Camerei a fost suspendată din lipsă de cvorum. A doua cerere pentru Păun, privind arestarea, va fi dezbătută şi votată miercurea viitoare. Cei doi sunt acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni de corupţie.