-3 C
București
duminică, 16 februarie 2025
AcasăPoliticăParlamentul a respins proiectul de desființare a Secției Speciale, care îi cercetează...

Parlamentul a respins proiectul de desființare a Secției Speciale, care îi cercetează pe magistrați

Plenul Senatului a respins, marţi, 21 iulie, proiectul de lege prin care urma să fie desfiinţată Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La acest proiect de lege s-au înregistrat 76 de voturi pentru respingere, 41 împotriva respingerii (adică pentru desființarea SIIJ) şi 14 abţineri.

Proiectul de lege urmărea desfiinţarea SIIJ, aceasta fiind structura specializată a Parchetului care se ocupă cu cercetarea magistraților (judecători și procurori) suspectați că au comis fapte penale.

Anterior votului negativ de marți, și Comisia juridică a Senatului a dat raport de respingere asupra acestui proiect de lege iniţiat de USR. Totuși, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, anunțase că el dorește ca Secția Specială să fie desființată.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lavrov și Rubio, convorbire telefonică inițiată de partea americană. SUA și Rusia pregătesc o întâlnire Trump-Putin

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și secretarul de stat american, Marco Rubio, au discutat sâmbătă la telefon și au convenit să mențină contacte...

Trafic aerian normal pe aeroporturile din București, în ciuda condițiilor meteo

Pasagerii sunt sfătuiți să verifice în timp real informațiile despre zboruri și să ia legătura cu companiile aeriene pentru eventuale actualizări Traficul aerian pe Aeroportul...

Poliția Română avertizează asupra unei noi metode de fraudă care circulă pe WhatsApp

Un caz concret a fost raportat la Poliția municipiului Suceava, unde o femeie de 66 de ani a fost înșelată cu suma de 3.843...
Ultima oră
Pe aceeași temă