Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că pierzătorul alegerilor interne din PNL nu va mai avea legitimitatea şi autoritatea politică de a gira funcţia pe care o ocupă.
El a declarat, joi, la Botoşani, unde și-a prezentat moțiunea cu care candidează, că o eventuală demisie a sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, dacă va pierde alegerile din partid este firească.
„Asta se va întâmpla, dar nu voi pierde. Voi câştiga. Ştiţi foarte bine că declaraţia am dat-o pentru că aşa e corect. Un om care pierde o competiţie internă nu mai poate să gireze o funcţie cum e funcţia de premier sau de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru că nu îl mai ascultă nimeni, pentru că nu mai are legitimitatea şi autoritatea conferită de voturi. Dacă propriul partid nu te validează într-o competiţie electorală, este foarte greu să te mai asculte alţii, parteneri, alţi parlamentari, electoratul, cetăţenii României”, a spus Orban.
Liderul PNL susţine că a promovat în funcţii de demnitate publică mii de oameni, arătând că o parte din cei pe care i-a susţinut nu mai sunt alături de el, fără a-i oferi „explicaţii solide” legate de decizia lor.
„Sunt oameni pe care eu i-am promovat de-a lungul activităţii mele de preşedinte al PNL care astăzi nu mai sunt cu mine şi nu mi-au dat nişte explicaţii solide cu privire la motivele pentru care nu sunt alături de mine. Pe de altă parte, alături de mine sunt zeci de mii de membri ai PNL. De asemenea, sunt convins că şi în societatea românească există o diferenţă de percepţie între mine şi contracandidatul meu, care şi ea va conta (…) Eu am dus partidul la guvernare, eu am întocmit listele la europarlamentare, eu am alcătuit listele la alegerile parlamentare, eu am luat decizii importante legate de alegerile locale. Practic, se poate spune că eu am promovat mii şi mii de oameni. Nu toţi cei pe care i-am promovat sunt astăzi cu mine, dar majoritatea zdrobitoare a rămas alături de mine”, a afirmat el.
Citește și: Irineu Darău candidează la șefia USR PLUS: „Suntem slabi în negocierea cu PNL și UDMR”