7.7 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăPoliticăIrineu Darău candidează la șefia USR PLUS: „Suntem slabi în negocierea cu...

Irineu Darău candidează la șefia USR PLUS: „Suntem slabi în negocierea cu PNL și UDMR”

Campania internă din USR PLUS, chiar dacă mult mai puțin contondentă și mult mai puțin vizibilă în comparație cu cea din PNL, a reușit să aducă și un al treilea candidat înscris în cursă. Este vorba despre senatorul Irineu Darău, care și-a lansat marți în mod oficial candidatura la șefia partidului, susținut de Platforma Împreună. 

Senatorul a explicat că nu consideră că USR PLUS se află într-un moment bun, iar partidul și-a pierdut din credibilitate în acest moment. „Cred că nu suntem într-un punct bun ca partid și dacă ascultăm electoratul care are întotdeauna dreptate, vedem că ne-am pierdut din credibilitate, că frustrarea privind viteza cu care se fac reformele crește și cred că dacă vom continua în acest ritm, pentru 2024 suntem într-un pericol existențial și nu-i atât vorba despre noi, USR PLUS, până la urmă, orice rezultat am avea, pot exista alte soluții, dar eu cred că riscăm să ratăm speranțele unei generații și așa cum s-a întâmplat cu PNȚCD, riscăm să ratăm 10-20 de ani în politica românească privind soluțiile pentru populație, pentru societate”, a declarat, Darău, ieri, într-un interviu, la RFI România.

Candidatul a mai spus că s-a înscris în cursa pentru președinția partidului și că formațiunea trebuie să exporte modelul de democrație internă la nivel național. „Platforma ”Împreună” candidează pentru Biroul Național. Pentru Biroul Național candidează liste de câte 30 de membri, liste care vor fi votate și apoi conform rezultatului proporțional, niște oameni vor ajunge în Biroul Național. Și acolo este o diversitate, este foarte bine că e așa. Eu mi-am asumat candidatura independentă la președinția partidului, mă bucur de orice susținere, după cum fiecare om are dreptul la propria opțiune pentru președinția partidului”, a spus el.

Irineu Darău a subliniat și problemele legate de identitatea partidului, dar și de ceea ce se vrea a fi făcut la guvernare.

Darău a mai arătat că în accepțiunea sa USR PLUS ar trebui să fie un partid de centru. „Personal, cred că o abordare de centru este cea mai corectă, pentru că avem o mare diversitate internă și mai ales în situația României, în care avem niște probleme sociale foarte pregnante, nu cred că o abordare de un singur tip, fie doar de stânga, fie doar de dreapta este cea corectă,” a spus senatorul.

„Cred că a fost destul de clar ce vrem la guvernare, am negociat niște lucruri în programul de guvernare, întrebarea e cum le implementăm și cred că deocamdată suntem slabi în această negociere cu PNL și cu UDMR. De aceea crește frustrarea publicului, pentru că publicul nu ne-a votat pur și simplu pentru a fi la guvernare, ci pentru a-i îndeplini măcar parțial așteptările și a ne respecta promisiunile”. IRINEU DARĂU, CANDIDAT PREȘEDINȚIA USR PLUS

Platforma a fost lansată marți în Piața Victoriei și este susținută de o parte dintre parlamentarii și primarii USR PLUS, precum Mihai Polițeanu, Cătălin Teniță, europarlamentarul Nicu Ștefănuță sau primarul Brașovului, Allen Coliban.

Cine e Irineu Darău

Irineu Darău s-a născut în 1986 și este de profesie programator. A absolvit Facultatea de Matematică și Informatică la Universitatea din București, în 2008, și are un masterat în „Baze de date și tehnologii web”, la aceeași facultate. Darău și-a desfășurat mare parte a activității profesionale în Franța, punând la dispoziții soluții software referitoare la arhitectură, dezvoltare, calitatea codului, gestiune de proiecte și echipe, relații cu clienții. Între 2018 și 2020 a deținut funcția de președinte al filialei USR Brașov. A activat în Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România și în cadrul Fundația Academia Civică – Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței. Vorbește engleză și franceză.

Soția sa a moștenit în cotă parte două terenuri intravilane, o casă de locuit, un apartament și un spațiu comercial – toate în județul Constanța. În București, soția a cumpărat în 2018 un apartament de 52 mp. Tot soția are un Ford din 2008.

În iunie, Darău avea în cont 48.305,41 lei suma forfetară 2021 pentru cabinetul senatorial, încă necheltuită. De asemenea, în declarația de avere, Darău menționa sumele de 4.003,6 lei, respectiv 95.000 lei, la Banca Transilvania, 2.311,21 lei la ING Bank și alte sume mici (între 10 și 35 de euro) la alte bănci. La Allianz-Țiriac Pensii Private, Darău acumulase 3.791,94 lei.

Citește și: Măsurile pentru încurajarea vaccinării, posibil pe masa guvernului în următoarea ședință

Cele mai citite

Traficul rutier restricționat în Pasajul Unirii din Capitală. Un motociclist a intrat în peretele pasajului

Traficul rutier este restricţionat marţi seară în Pasajul Unirii din Capitală, pe sensul de mers către bd. Mărăşeşti, după ce un motociclist a intrat...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Rezultate fotbal: România a pierdut cu 2-3 în fața Columbiei. La EURO 2024 va înfrunta Ucraina

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din...
Ultima oră
Pe aceeași temă