7.4 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăPoliticăOrban, despre referendumul pentru familie: Respingem orice politizare a acestui subiect

Orban, despre referendumul pentru familie: Respingem orice politizare a acestui subiect

„Respingem orice politizare a acestui subiect. Este o iniţiativă cetăţenească semnată de 3 milioane de cetăţeni români pe care îi respectăm ca şi opţiune. În ce ne priveşte, noi am susţinut ideea acestui referendum. De altfel, a existat şi un protocol între BPN şi Coaliţia pentru Familie. Nu vom impune fiecărui membru al PNL să voteze într-un anume fel. Fiind o problemă de conştiinţă, fiecare membru al PNL se va poziţiona în funcţie de cum îi dictează conştiinţa. Ceea ce trebuie să reţină iniţiatorii referendumului, de un an, după adoptarea în Camera Deputaţilor a proiectului de revizuire a Constituţiei, majoritatea PSD-ALDE a blocat adoptarea acestui proiect în Senat, unde deţin majoritatea clară şi unde au refuzat să îl pună pe ordinea de zi, preferând să politizeze acest subiect, să-şi facă o temă de campanie politico-electorală din acest subiect. Noi considerăm că acest subiect nu trebuie politizat, iar românii trebuie lăsaţi să îţi exprime propria voinţă la referendumul pentru definirea familiei tradiţionale”, a afirmat, duminică, Orban după şedinţa Biroului Politic Naţional şi a grupurilor parlamentare, scrie Agerpres.

Întrebat cine se va implica din PNL în campania pentru susţinerea acestui referendum, Orban a spus: „Cei care consideră că este o modificare bună se vor implica şi în campanie. Este la latitudinea fiecăruia dacă se implică sau nu”.

Referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, sâmbătă, la finalul şedinţei CExN de la Neptun.

Cele mai citite

Trump anunță de la Davos că vrea să se întâlnească cu Putin pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Donald Trump a declarat, joi, la Forumului Economic Mondial că vrea să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin ”cât mai curând”, pentru a...

Studenții cer revizuirea măsurilor privind reducerile la transport: „Impactul bugetar este infim”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a lansat un apel către Guvern pentru abrogarea prevederilor OUG 156/2024, care restricționează aplicarea reducerii de...

U Cluj vrea victoria la București! Duel strâns împotriva lui Dinamo pentru primul loc

Universitatea Cluj, condusă de antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, vine la București pentru a obține un rezultat bun împotriva lui Dinamo, într-un meci decisiv pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă