4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăNicu Ștefănuță, europarlamentar independent: "Frica mea e să nu vină extrema dreaptă...

Nicu Ștefănuță, europarlamentar independent: „Frica mea e să nu vină extrema dreaptă în România, ca în Polonia”

Nicu Ștefănuță, europarlamentar independent și candidat la un nou mandat în Parlamentul European, se teme că alegerile parlamentare din toamna anului 2024 ar putea aduce în Parlamentul României politicieni de extremă dreapta.

Nicu Ștefănuță a exprimat această ipoteză într-o declarație oferită ziarului „România Liberă”, în seara de 9 iunie 2024. Declarația a fost prezentată după ora 23, deci după ce procesul electoral din România luase sfârșit, dar înainte să se cunoască rezultatul oficial al alegerilor europarlamentare.

Frica mea e să nu vină extrema dreaptă la alegerile din toamnă, în România, ca în Polonia

După cum se știe, la alegerile din 9 iunie 2024, în Germania, Franța, Italia și Polonia s-au consemnat victorii pentru partide de extremă dreapta. Iar din România, în premieră, partidul AUR, înființat relativ recent, va avea reprezentanți în Parlamentul European.

În opinia lui Nicu Ștefănuță, un număr mare de voturi pentru politicieni extremiști din România, la alegerile parlamentare care se vor ține în toamna anului 2024, ar crea o situație foarte periculoasă, după ce, acum, partidul AUR are și reprezentanți în Parlamentul European.

În ceea ce privește situația din Ucraina, Nicu Ștefănuță subliniază că, în prezent, „ucrainenii își apără casa, îi apără pe moldoveni și ne apără și pe noi. Ajutându-i pe ei cât putem, ne ajutăm și pe noi”.

Pe de altă parte, Nicu Ștefănuță ne-a precizat care vor fi prioritățile sale, în calitate de eurodeputat. Aceste priorități vor fi următoarele: locuințe sociale pentru tinerii din România, ameliorarea sănătății mintale în România, prin introducerea a câte 30 de ore de terapie decontate pe an, precum și garantarea dreptului la avort al femeilor românce. „Este garantat până la 14 săptămâni, dar foarte multe clinici nu îl asigură, fie prin invocarea unor clauze de conștiință, fie prin trimiterea pacientei la altă clinică”, ne-a explicat Nicu Ștefănuță.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

USR îi transmite lui Klaus Iohannis că mandatul său s-a încheiat. „Nu mai are legitimitatea de a rămâne în funcție”

USR a transmis, duminică, președintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că mandatul său s-a încheiat pe 21 decembrie. Elena Lasconi, liderul...

Începe modernizarea liniei feroviare Roman-Iași-Frontieră. Trenurile vor circula cu 160 km/h

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a emis Acordul de mediu pentru proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Roman-Iași-Frontieră”. Proiectul, derulat de CFR, vizează reabilitarea...

Cum îmi amintesc anul 2024

Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a...
Ultima oră
Pe aceeași temă