5.7 C
București
vineri, 17 ianuarie 2025
AcasăPoliticăNicolae Ciucă îndemn pentru „o construcţie politică majoritară"

Nicolae Ciucă îndemn pentru „o construcţie politică majoritară”

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a îndemnat joi partidele parlamentare pro-europene să revină la negocieri pentru a găsi „o construcţie politică majoritară”.

„Este foarte complicat să discutăm despre un Guvern minoritar. Important este să revină toate cele patru partide la masa negocierilor şi să găsească formula pentru o majoritate parlamentară. De asemenea, să avem formula pentru un Guvern care să poată să funcţioneze, pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut în continuare. Este nevoie ca toate partidele să revină şi să negocieze. Nu cred că s-au epuizat tehnicile de negociere. Negocierea presupune să analizeze cât se poate de realist, aşezat toate opţiunile şi să dăm deoparte orgoliul şi interesul politic şi să vedem interesul ţării”, a declarat Ciucă.

El a adăugat că nu a discutat cu preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, despre posibilitatea ca partidul să preia guvernarea.

Potrivit lui Ciucă, liderii politici care au anunţat după alegeri că „au înţeles care a fost voinţa poporului şi lecţia pe care oamenii au dat-o spectrului politic” trebuie să găsească „o construcţie politică majoritară în Parlament”.

„Liderul este cel care are viziune, dar, dincolo de viziune, este această asumare a responsabilităţii, curaj şi răbdare. Să avem răbdare să stăm aşezaţi la masă să discutăm, să venim cu argumente, cu soluţii, să ne apucăm de treabă. Marcel Ciolacu este liderul PSD, partid care a obţinut cel mai bun scor la alegerile parlamentare, deci este prima opţiune”, a menţionat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă declară categoric că nu va mai face vreo coaliție cu PSD

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat potrivit unui clip publicat pe pagina sa de Facebook, că nu va mai face nicio coaliție cu PSD.
Nicolae Ciucă a acuzat PSD de politicianism și că acționează doar pentru îndeplinirea unui obiectiv electoral:

“Eu personal nu voi mai face niciodată o coaliție cu PSD pentru că am intrat în politică cu sufletul deschis că putem să facem lucruri și am acordat credit, inclusiv PSD, trecând peste toate cele despre care ne aducem aminte ce s-a întâmplat și ce au făcut de-a lungul timpului. Și am pus umărul să facem ce aveam de făcut pentru țară pentru că erau momente și încă sunt momente deosebit de dificile. Dar atunci când nu mai ții cont de nimic altcceva decât de politicianism și de îndeplinirea unui obiectiv electoral , pentru mine PSD, într-o relație de colaborare viitoare, nu mai există”, a declarat Nicolae Ciucă.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Horoscop 18 ianuarie 2025. Confruntări cu propriile slăbiciuni

Horoscop 18 ianuarie 2025. Ziua de sâmbătă este marcată de influența astrelor care aduce pentru fiecare zodie o ocazie de introspecție, muncă susținută și...

Instanța respinge definiv recursul formulat de Călin Georgescu în cazul anulării alegerilor prezidențiale din 2024

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins vineri recursul formulat de Călin Georgescu și Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept în...

Banca Mondială reduce estimările privind creșterea economică a României: Prognoze pentru 2025 și 2026

Economia României va crește cu doar 2,1% în 2025, conform celui mai recent raport al Băncii Mondiale, „Perspectivele Economice Globale” (Global Economic Prospects), o...
Ultima oră
Pe aceeași temă