10.7 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăMircea Geoană, despre cine conduce lumea

Mircea Geoană, despre cine conduce lumea

„Cine deţine supremaţia tehnologică stăpâneşte lumea”, iar cine are puterea inovaţiei şi a ideilor este cel care „şlefuieşte şi conduce lumea”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană,.

„E ceva interesant la NATO pe care l-am redescoperit cu multă bucurie. Noi spunem, şi eu spun de multe ori fără să-mi dau seama de profunzimea afirmaţiilor noastre, că suntem într-o nouă competiţie pentru supremaţie tehnologică la nivel global. Pentru că cine deţine supremaţia tehnologică stăpâneşte lumea. Cine are puterea inovaţiei, cine are puterea tehnologiei, cine are puterea ideilor este cel care şlefuieşte lumea şi conduce lumea. Niciun aspect al societăţii umane, al activităţilor noastre ca oameni, acum şi în viitor, nu va scăpa de această profundă transformare a tehnologiilor, niciun domeniu de activitate. Şi dacă cineva, care nu este inginer, ca noi, se uită uneori la ingineri, sau la inginerie, sau la tehnologie, ca la o chestiune oarecum nişată, cu oarecare superspecializare, vreau să vă spun că de la politică la entertainment, si de la modul în care gândim, muncim, trăim, şi chiar şi iubim, această revoluţie tehnologică va fi cea mai profundă şi complicată tranziţie din istoria umanităţii”, a spus Geoană la festivitate de absolvire pentru şefii de promoţie de la Universitatea Politehnică Bucureşti.

El a adăugat că decidenţii de astăzi şi de mâine trebuie „să ofere o şansă” copiilor din mediile defavorizate pentru ca aceştia să reuşească în viaţă.

„Dimineaţă am fost la o altă dezbatere, pentru un proiect de ţară – România 2030 – şi un grup de economişti (…) făceau nişte elemente de comparaţie de dezvoltare între regiunile ţării. Între judeţul Vaslui şi regiunea Bucureşti – Ilfov există cel mai mare decalaj de dezvoltare la nivelul întregii Uniuni Europene. În nicio altă ţară nu există un decalaj între o bucată a ţării respective şi alta, cum este între Bucureşti – Ilfov şi judeţul Vaslui. De asta cred că apelul pentru decidenţii de azi şi de mâine este să ofere şansă copiilor săraci de la ţară, din medii defavorizate, din cei care nu au şanse să meargă la licee şi şcoli bune şi să ajungă la şcoli de elită, să le creăm condiţii să aibă o şansă să reuşească în viaţă. Pentru că oricât de minunată şi de sclipitoare este o generaţie, dacă ea are o piramidă de susţinere prea mică, şansele să ne autodepăşim sunt destul de mici”, a menţionat Geoană.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Ministrul Apărării al Chinei i-a refuzat o întâlnire șefului Pentagonului la o reuniune ASEAN

Ministrul apărării al Chinei, Dong Jun, a refuzat o întâlnire cu şeful Pentagonului, Lloyd Austin, în marja unei reuniuni a ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din...
Ultima oră
Pe aceeași temă