10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăPoliticăMinistrul Sportului: Sportivii primesc diurnă de 25 de lei, pentru că sunt...

Ministrul Sportului: Sportivii primesc diurnă de 25 de lei, pentru că sunt la dietă

Ministrul Tineretului şi Sportului a fost întrebată despre probleme ale sportului românesc, cum ar fi diurnele foarte mici. Ioana Bran n-a oferit nicio promisiune în acest sens şi a încercat să explice că un oficial român primeşte şi mai puţini bani pentru diurnă, în comparaţie cu un sportiv. În plus, susţine că un sportiv de performanţă trebuie să rămână între anumite limite de greutate. “Este o situaţie reală. Poate că nu reuşeşti de aceşti 25 de lei să îţi iei cea mai bună hrană. Un oficial al statului român, când pleacă în delegaţie, primeşte 17 lei diurnă. Un sportiv este îndrumat de un medic, un nutriţionist pentru a-şi face mesele în aşa fel încât să aibă ce îi trebuie şi organismul să nu aibă lispuri. Eu nu spun că situaţia e uşoară, ci că au nevoie de o dietă, în funcţie de felul cum spune medicul sau antrenorul. Din ce ştiu, ei trebuie să se păstreze la o anumită greutate, nu au voie să oscileze. Pentru că altfel riscă să dezechilibreze puţin şi modul cum s-a obişnuit pe partea de antrenament”, a declarant Ioana Bran.

Întrebată despre probleme de la Federaţia Română de Scrimă, Ioana Bran dă vina pe ”greaua moştenire”. Tânăra în vârstă de 31 de ani susţine că MTS sprijină financiar FRS, dar nu poate rezolva toate problemele care s-au acumulat de-a lungul timpului. ”Sunt foarte multe probleme acumulate de-a lungul anului. Unele pot fi rezolvate mai repede, altele, aşa cum au fost creeate în ani îndelungaţi, aşa pot fi rezolvate într-o perioadă puţin mai lungă de timp. Cu Federaţia Română de Scrimă avem contract de finanţare, nu există problemă din punctul acesta de vedere. Colaborăm foarte bine, MTS sprijină activitatea sportivă, cantonamente, echipamente, în funcţie de calendar”, a declarat Ioana Bran pentru Telekom Sport.

Ana Maria Popescu – medaliată cu argint la Campionatul Mondial de Scrimă din China – s-a plâns că sportivii români sunt nevoiţi să facă performanţe în condiţii critice: ”În loc de primiri fastuoase şi de flori mi-aş dori să primesc un preparator fizic, mi-aş dori să primesc un medic care să vină cu noi la competiţie. Ce mi-aş mai dori? Mi-aş dori să nu mă mai uit cu jind la celelalte delegaţii care vin cu staff-urile complete, mi-aş dori să nu mai fie aşa pentru noi şi mi-aş dori să nu mai fiu excepţia care confiormă reguila”.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Honda și Nissan, în discuții pentru aprofundarea colaborării și o posibilă fuziune

Honda și Nissan se află în negocieri pentru a-și aprofunda legăturile, posibilitatea unei fuziuni fiind discutată, potrivit declarațiilor făcute miercuri de două surse, notează...

SUA anunță un armistițiu între forţele dominate de kurzi și grupările pro-turce din Siria

Statele Unite(SUA) au anunţat marţi prelungirea armistiţiului, sub egida Washingtonului, între forţele dominate de kurzi care controlează vaste regiuni din nord-estul Siriei şi grupările...

2024, anul negru pentru producătorii de tractoare și utilaje agricole

România a ajuns să-și asigure necesarul de mașini și utilaje agricole preponderent din import, deși a fost un producător important de tractoare la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă