-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăPoliticăMinistrul Apărării, Angel Tîlvăr, e în vizită la militarii români din Kosovo

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, e în vizită la militarii români din Kosovo

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marţi, după o vizită la contingentul românesc de la Pristina, că militarii români reprezintă cu cinste şi profesionalism România.

”Lecţia învăţată de România în ultimele trei decenii în care a contribuit la misiunile şi operaţiile de impunere şi menţinere a păcii este aceea că securitatea se obţine prin contracararea provocărilor acolo unde acestea se manifestă”, a arătat el.

Potrivit MApN, Angel Tîlvăr se află, marţi şi miercuri, în vizită în Balcanii de Vest, la debutul noii rotaţii a unei părţi importante a detaşamentelor de militari dislocate la Pristina, în Kosovo, şi la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina.

Vizita face parte din programul de deplasări la misunile externe ale armatei române

Marţi, la Pristina, au fost programate întâlniri cu echipa de comandă a operaţiei NATO de menţinere a păcii KFOR, la care România are o contribuţie importantă, şi cu militarii români aflaţi în misiune în acest teatru de operaţii. Din delegaţie au făcut parte locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Iulian Berdilă, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite, generalul-maior Valerică Vrăjescu, şi alţi reprezentanţi ai unor structuri centrale ale MApN.

Reprezentanţii ministerului au menţionat că activitatea se înscrie în seria de vizite ale conducerii MApN la detaşamentele aflate în misiuni externe, organizate în mod tradiţional în apropierea sărbătoririi Zilei Armatei României, marcată la 25 octombrie.

Totodată, la Pristina, ministrul Angel Tîlvăr a avut o întrevedere cu generalul-maior Özkan Ulutaş, comandantul KFOR, fiind discutate principalele obiective ale misiunii de menţinere a păcii şi stabilităţii în Kosovo, cu accent pe angajamentul ferm al României în sprijinirea eforturilor de securitate din regiunea Balcanilor de Vest şi importanţa operaţiei KFOR în asigurarea unui climat stabil în această zonă strategică.

”În calitate de membru al NATO şi al Uniunii Europene, România este pregătită să îşi onoreze obligaţiile şi să susţină eforturile aliate pentru menţinerea securităţii şi promovarea păcii în regiunea Balcanilor de Vest”, a declarat Tîlvăr.

El s-a întâlnit cu militarii români care îşi desfăşoară activitatea în bazele militare Camp Film City şi Camp Novo Selo din Pristina.

”Este o mare bucurie să vă întâlnim, înainte de sărbătorirea Zilei Armatei României, şi să vă mulţumim pentru eforturile pe care le faceţi în îndeplinirea misiunilor în acest teatru de operaţii, care nu este lipsit de provocări”, le-a spus Angel Tîlvăr militarilor români aflaţi în cele două baze ale KFOR.

Ministrul s-a informat despre misiunile militarilor, subliniind importanţa pe care conducerea MApN o acordă asigurării condiţiilor optime pentru desfăşurarea activităţilor la cele mai înalte standarde. Ministrul a evidenţiat, de asemenea, cooperarea excelentă dintre efectivele româneşti şi cele dislocate de aliaţi în Operaţia KFOR.

”Aprecierile echipei de comandă a Kosovo Force cu privire la activitatea dumneavoastră în acest teatru de operaţii sunt excelente şi ne fac foarte mândri. Contribuiţi, prin rezultatele solide ale muncii dumneavoastră, pe care o faceţi cu profesionalism, cu competenţă şi cu loialitate faţă de ţară, la consolidarea bunei imagini a armatei noastre şi a României”, le-a spus ministrul Tîlvăr militarilor.

România este direct interesată de stabilitatea Balcanilor de Vest

Angel Tîlvăr a reafirmat angajamentul ţării noastre faţă de stabilitatea regiunii Balcanilor de Vest, subliniind că România va continua să contribuie la eforturile internaţionale de menţinere a păcii atât timp cât va fi necesar.

”Lecţia învăţată de România în ultimele trei decenii în care a contribuit la misiunile şi operaţiile de impunere şi menţinere a păcii este aceea că securitatea se obţine prin contracararea provocărilor acolo unde acestea se manifestă, pentru a nu permite instabilităţii să ajungă acasă”, a concluzionat ministrul.

Miercuri, Angel Tîlvăr se va afla la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina, unde se va întâlni cu omologul din această ţară, Zukan Helez, la sediul Ministerului Apărării, iar în baza militară Butmir, cu comandantul forţei UE – EUFOR ALTHEA, cu comandantul Comandamentului NATO din Sarajevo şi cu militarii români dislocaţi în această bază.

Potrivit MApN, NATO desfăşoară operaţia multinaţională de menţinere a păcii KFOR (Kosovo Force) din anul 1999, atunci când s-a stabilit crearea unei prezenţe internaţionale de securitate în Kosovo. Misiunea se desfăşoară sub mandatul Consiliului de Securitate al ONU (Rezoluţia nr. 1244/1999), iar conducerea este asigurată prin rotaţie de către unul dintre statele aliate participante.

În prezent, în KFOR sunt peste 4.400 de militari din 28 de ţări, 185 dintre aceştia fiind din Armata României.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă