6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăPoliticăMarcel Ciolacu s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu

Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu



Premierul Marcel Ciolacu a fost primit, joi, 5 septembrie, de premierul israelian Benjamin Netanyahu. „România şi Guvernul susţin dreptul Israelului la autoapărare”, a transmis șeful Executivului, potrivit Antena3.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu se află astăzi, 5 septembrie 2024, într-o vizită de lucru în Statul Israel, însoțit de o delegație guvernamentală din care fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, și deputatul Silviu Vexler.

„Consolidarea cooperării cu premierul Benjamin Netanyahu și cu prietenii noștri israelieni. România și Guvernul României susțin dreptul Israelului la autoapărare și am exprimat îngrijorarea noastră cu privire la situația de securitate și pericolul escaladării regionale”, a transmis Marcel Ciolacu într-o postare pe X.

„Am reiterat sprijinul României pentru un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza, care să conducă la eliberarea tuturor ostaticilor, restabilirea securității și asigurarea unui flux continuu și neîngrădit de ajutor umanitar în enclavă”, a mai scris Ciolacu.

Premierul Marcel Ciolacu va avea cu acest prilej întrevederi cu omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, precum și cu ministrul pentru Afaceri Strategice al Statului Israel, Ron Dermer.

Va avea loc și o întrevedere cu șeful statului Israel, Isaac Herzog

Agenda vizitei include, de asemenea, o întrevedere tête-à-tête a premierului Marcel Ciolacu cu președintele Statului Israel, Isaac Herzog, după care este programată o întrevedere în plen a delegației guvernamentale române cu oficiali ai statului israelian.

La rândul lor, miniștrii care îl însoțesc pe premierul Marcel Ciolacu vor avea întrevederi bilaterale cu omologii lor israelieni, respectiv, ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Yisrael Katz, și ministrul israelian al Economiei și Industriei, Nir Barkat.

Este cea de a doua vizită efectuată de premierul Marcel Ciolacu în Israel, de la declanșarea războiului din Gaza, după cea de la mijlocul lunii octombrie 2023.

Marcel Ciolacu va efectua o vizită oficială în Israel joi, alături de ministrul Apărării

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că va efectua o vizită oficială în Israel joi, fiind însoțit de ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul Economiei, Radu Oprea, potrivit Agerpres.

În cadrul vizitei, Marcel Ciolacu se va întâlni cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, în contextul escaladării conflictului cu Hamas, potrivit ProTV.

Vizita are loc într-un context tensionat în Israel, pe fondul escaladării conflictului cu Hamas.

Recent, Hamas a difuzat imagini cu unul dintre cei șase ostatici uciși și a amenințat cu acte similare asupra altor prizonieri.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Comercianții nu mai sunt obligați să emită bon fiscal, decât la cerere: Legea, publicată în Monitorul Oficial

Modificarea nu afectează drepturile consumatorilor, reglementate de legislația în vigoare Legislația privind emiterea bonurilor fiscale a fost modificată, iar noile reglementări au fost publicate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă