Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Din delegaţia preşedintelui Iohannis fac parte, printre alţii, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Delia Dinu, Sergiu Nistor, Cosmin Marinescu, secretarul de stat în MAE Iulian Fota.
Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, această vizită va oferi prilejul primei întrevederi bilaterale directe a celor doi şefi de stat după decizia istorică adoptată la Consiliul European din 23 – 24 iunie prin care a fost acordat Republicii Moldova statutul de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.
În cadrul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis va reafirma sprijinul ferm al ţării noastre pentru avansarea procesului de reforme din Republica Moldova, necesar pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie, precizează sursa citată.
Pe lângă tema susţinerii parcursului european al Chişinăului, vor fi discutate evoluţiile regionale în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi modalităţile de contracarare a efectelor negative ale acestuia asupra Republicii Moldova.
„Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia asistenţa multidimensională pe care România o acordă Republicii Moldova, inclusiv pentru gestionarea situaţiilor de criză cu care aceasta se confruntă, şi vor fi discutate modalităţi concrete de prioritizare şi diversificare a acestei asistenţe. Totodată, va fi punctată importanţa Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, instrument lansat de România, Germania şi Franţa, cu relevanţă solidă atât sub aspect politic, cât şi pe dimensiunea de dezvoltare, menit să menţină Republica Moldova în atenţia prioritară a donatorilor şi să mobilizeze sprijin pentru eforturile autorităţilor de la Chişinău în ceea ce priveşte reformelor necesare integrării europene”, menţionează Administraţia Prezidenţială.
Cei doi preşedinţi vor aborda şi teme de interes central aflate pe agenda bilaterală, precum securitatea energetică a Republicii Moldova şi cooperarea sectorială în domenii cheie.
Vizita oficială are loc pe fondul intensificării substanţiale a dialogului şi cooperării bilaterale atât la cel mai înalt nivel, cât şi în plan guvernamental şi parlamentar, în spiritul comunităţii de limbă, cultură şi istorie împărtăşite de cele două ţări, precum şi al Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.
După primirea la Palatul Cotroceni, preşedintele Republicii Moldova va avea o întrevedere cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, iar apoi se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Senatului, Alina Gorghiu.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!