Potrivit portalului instanţelor de judecată, dosarul care are ca obiect „nulitate act” a fost înregistrat la Secţia I Civilă a Tribunalului Prahova în data 13 aprilie, 16 foşti parlamentari aleşi în Prahova, dar şi în alte judeţe din ţară având calitatea de reclamant, pârâţi fiind Camera Deputaţilor, Senatul şi secretariatele generale ale celor două Camere.
Astfel, reclamanţi în acest dosar sunt Victor Socaciu – deputat în legislatura 2008-2012 din partea PSD, ales deputat în circumscripţia electorală nr. 28 Mureş; Victor Bercăroiu – deputat PDSR în legislatura 2000-2004, ales deputat în circumscripţia electorală nr.31 Prahova; Marcel Chiriţescu – deputat în legislatura 1990-19920, ales în judeţul Prahova pe listele FSN; Gheorghe Dinu- deputat în mandatul 2000-2004 din partea PRM, ales deputat în circumscripţia electorală nr.8 Braşov; Ion Eparu – deputat PSD în mandatul 2012-2016; Mihail Fâcă – deputat PDSR în legislatura 2000-2004; Romeo Hanganu – senator PD în legislatura 2000-2004 şi deputat în mandatul 2004-2008 ales pe listele Uniunii Naţionale PSD+PUR; Ion Luchian – deputat PNL între 2000 şi 2008 şi senator PNL în legislatura 2012-2016; Alexandru Mocanu – deputat PD de Teleorman în mandatele 2000-2004 şi 2004-2008 şi senator PDL în mandatul 2008-2012; Adrian Moroianu – deputat în legislatura 1996-2000; Ilie Nică- deputat în legislaturile 1990-1992 (FSN) şi 1992-1996 (PDSR); Adrian Constantin Pitca – deputat în legislatura 1990-1992 din partea FSN şi 1992-1996 (PDSR); Mircea Anton Silvaş – deputat în legislatura 1992-1996 din partea PDSR; Petre Ţurlea – deputat 1990-1992 (FSN), 1992-1996 (PDSR) şi 1996-2000 din partea PUNR; Horia Victor Toma – deputat în legislatura 2004-2008 din partea PNL; Adrian Mărăcineanu – deputat în legislatura 2000-2004 din partea PRM.
Primul termen în acest dosar a fost fixat pentru data de 2 iulie.
Plenul Parlamentului a adoptat, în 17 februarie, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor.