„Carta de la Paris pentru o Nouă Europă” rămâne un reper fundamental al relaţiilor internaţionale, prin contribuţia sa la consolidarea securităţii în Europa şi prin afirmarea deplină a principiilor şi valorilor democratice fundamentale ale continentului european.
Pentru România şi celelalte state care s-au aflat în spatele Cortinei de Fier, „Carta de la Paris pentru o Nouă Europă” a reprezentat finalul unei perioade de dictatură şi izolare si, totodata, speranţa la un viitor în cadrul sistemul euro-atlantic.
Prin „Carta de la Paris pentru o Nouă Europă”, modelul occidental de succes, bazat pe un stat de drept puternic şi pe respectarea drepturilor fundamentale, a devenit gandirea politică dominantă în Europa.
Momentul aniversar reprezintă un bun prilej pentru statele participante la OSCE de a-şi reînnoi angajamentul ferm faţă de respectarea valorilor şi principiilor fundamentale ale democraţiei şi pentru continuarea promovării acestora pe întreg continentul.
Carta de la Paris pentru o Nouă Europă a fost adoptată la Summit-ul de la Paris, desfăşurat între 19-21 noiembrie 1990, a doua reuniune la nivel înalt a statelor participante la CSCE (Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa) după cea de la Helsinki (1975). Carta de la Paris a constituit prima etapă a transformării CSCE, un format tip „diplomaţie de conferinţă”, în OSCE (organizaţie politică regională), evoluţia de la un for dedicat negocierilor către o structură operaţională.
Carta a inclus „Liniile Directoare pentru Viitor” şi a constituit baza înfiinţării unor structuri ale OSCE precum Centrul de Prevenire a Conflictelor/CPC sau Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului/ODIHR, la Varşovia. A creat de asemenea structurile principale politice şi consultative ale OSCE. Momentul politic al adoptării Cartei de la Paris pentru o Nouă Europă echivalează cu lansarea procesului de instituţionalizare a OSCE, concomitent cu transformările majore la nivel internaţional după căderea regimurilor comuniste.
