Disputa politică privind prelungirea stării de alertă trece la nivelul următor. Amenințat de PSD și de partidele strânse în jurul său că viitoarea stare de alertă va fi una redusă la jumătate, Guvernul României pare că a găsit portița legislativă ce-i permite să iasă din încercuire.
Executivul condus de Ludovic Orban a trimis în Parlament o informare prin care transmite că a decis prelungirea cu 30 zile a stării de alertă, valabilă pentru perioada 17 iunie – 16 iulie. Nu a cerut votul pentru starea de aleră invocând, susțin surse din Parlament citate de Hotnews, prevederile Legii 55/2020 care impun un vot de aprobare de către parlamentari doar în cazul instituirii stării de alertă (ce s-a impus începând cu 16 mai) nu și în cazul prelungirii acesteia.
Cel mai probabil va fi trimisă o scrisoare premierului din partea conducerii Parlamentului în care i se va cere lui Ludovic Orban să solicite votul pentru prelungirea stării de alertă. Până atunci orice vot este amânat iar starea de alertă este în vigoare începând de la miezul nopții.