Potrivit unor surse politice, luni dimineaţă Viorica Dăncilă s-a întâlnit luni dimineaţă cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, iar discuţiile au fost tensionate.
În cursul zilei este de aşteptat ca Tăriceanu să anunţe dacă ALDE rămâne în coaliţia de guvernare sau întrerupe colaborarea cu PSD.
De altfel, Călin Popescu Tăriceanu are discuţii cu Victor Ponta pentru o alianţă între ALDE şi PRO România, care l-ar putea susţine pe actorul Mircea Diaconu în alegerile prezidenţiale.
Fostul europarlamentar Mircea Diaconu spune într-un interviu la RFI că a fost chemat la discuţii cu ALDE şi Pro România, în vederea susţinerii sale în cursa prezidenţială. Actorul şi-a anunţat duminică intenţia de a candida ca independent la alegerile din noiembrie.
Susţinerea lui Mircea Diaconu presupune ca liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să renunţe la intenţia sa de a candida la Preşedinţie, intenţie pe care a afirmat-o în mai multe rânduri şi pentru care şi-ar fi dorit sprijinul PSD.