2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăPoliticăLeonard Orban, fratele lui Ludovic Orban, părăsește echipa lui Iohannis. Care este...

Leonard Orban, fratele lui Ludovic Orban, părăsește echipa lui Iohannis. Care este motivul

Leonard Orban, fratele mai mic al lui Ludovic Orban și consilier prezidențial în echipa lui Iohannis, a fost eliberat, marți, din funcție. Plecarea lui s-a produs chiar în ziua în care fosul lider PNL și-a anunțat demisia din grupul parlamentar liberal.

Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea la cerere din funcția de consilier prezidențial a lui Leonard Orban, a anunțat Administrația Prezidențială. Motivul? Acesta ieșe la pensie!

Potrivit informațiilor difuzate în spațiul public, acesta este fratele mai mic al lui Ludovic Orban, fostul lider al liberalilor, care tocmai a demisionat din funcția de președinte al Camerei Deputaților și din grupul parlamentar PNL. Nu se știe dacă ieșirea la pensie a lui Leonard are legătură cu situația lui Ludovic.

Cine este Leonard Orban

Leonard Orban deține actuala funcție de consilier prezidențial din ianuarie 2015. Anterior, în perioada 2010 – 2011, el a fost consilier prezidenţial pentru Afaceri europene. Între septembrie 2011 şi decembrie 2012, a ocupat postul de ministru al Afacerilor europene. În această funcție, el a condus domeniul afacerilor europene şi al fondurilor europene.

Leonard Orban este autor a numeroase articole şi studii publicate atât în presa românească, cât şi în cea internaţională, privind afacerile europene şi domeniul multilingvismului.

În anul 2002, fostul consilier prezidențial a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler. Decorația i-a fost atribuită pentru contribuţia adusă la aderarea României la NATO.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă