Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Legea amnistiei, respinsă. Recursul compensatoriu, amânat

Legea amnistiei, respinsă. Recursul compensatoriu, amânat

Camera Deputaților a respins Legea amnistiei și grațierii. În schimb, deputații PSD au amânat dezbaterile privind Legea recursului compensatoriu și OUG 114.

Romulus Georgescu 0 comentarii

Actualizat: 29.08.2019 - 11:33

Legea amnistiei şi graţierii a fost respinsă, ieri, de plenul Camerei Deputaţilor, care este forul decizional. S-au înregistrat 176 de voturi în favoarea respingerii, unul împotrivă şi două abţineri.

Proiectul prevedea că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la cinci ani. Proiectul a fost iniţiat de Guvernul Grindeanu în 2017 şi adoptat în acelaşi an de Senat.

Camera Deputaţilor a intrat în sesiune extraordinară, la cererea PNL, pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu, a proiectului privind amnistia şi graţiere şi a OUG 114. Demersul liberalilor a fost sprijinit și de USR, PMP și Pro România. Dintre cele trei proiecte pentru care Opoziția a strâns semnături, PSD a acceptat să supună la vot unul singur – cel privind amnistia și grațierea.

 

Bilanțul recursului compensatoriu

În schimb, respingerea celorlalte două proiecte controversate aflate pe ordinea de zi a fost amânată, în ambele cazuri la inițiativa PSD.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat, pentru a doua oară, la solicitarea PSD, dezbaterea privind Legea recursului compensatoriu. 12 voturi au fost pentru amânare, iar nouă împotrivă. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a fost convocată, de urgenţă, la solicitarea Opoziţiei, pentru a dezbate Legea recursului compensatoriu. Comisia a lucrat în paralel cu plenul.

Aproape 19.000 de deţinuţi au fost eliberaţi în perioada 2017-2019 în baza recursului compensatoriu, potrivit unor date transmise de ANP către Ministerul Justiţiei. Dintre aceştia, 191 erau condamnaţi de trafic de minori, 566 pentru viol şi 73 deţinuţi erau condamnaţi pentru omor calificat.

Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare la 19 octombrie 2017 şi, potrivit acesteia, deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de şase zile libere la fiecare 30 de zile executate. În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.

 

 

 

OUG 114, amânată

Membrii Comisiei pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor au amânat, marţi, întocmirea unui raport asupra proiectului legislativ pentru aprobarea controversatei OUG 114/2018.

Preşedintele comisiei, Sorin Lazăr (PSD), a făcut această propunere de amânare, el explicând că ordonanţa nu poate intra în şedinţa de plen de miercuri, întrucât nici Comisia pentru muncă nu s-a întrunit. În replică, Bogdan-Iulian Huţucă (PNL), vicepreşedintele comisiei, a spus că raportul pe acest proiect legislativ ar fi trebuit dat în această şedinţă, întrucât dezbaterea în acest for este independentă de ceea ce doreşte Comisia pentru muncă.

 

Comentarii

loading...