Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul Sărbătorilor prilejuite de Sfintele Paști celebrate de credincioşii ortodocşi, greco-catolici, armeni şi de cultele neoprotestante.
„Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne reuneşte în jurul marii Taine a Învierii Domnului Iisus Hristos, fie că suntem acasă sau departe de cei pe care îi purtăm în sufletele noastre. Tuturor credincioşilor ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi care celebrează Sfintele Paşti le transmit cele mai calde urări de pace, sănătate şi bună înţelegere! În aceste zile, îi purtăm în gânduri şi inimi pe vecinii noştri ucraineni, a căror suferinţă încercăm să o alinăm prin ospitalitate şi sprijin. Împărtăşim astfel în jurul nostru din dragostea creştină, iar această solidaritate întruchipează acum expresia iubirii aproapelui. Dragi români, miracolul Învierii să ne întărească în credinţă şi să primim Lumina Sfântă cu speranţă şi iubire. Vă doresc tuturor Sărbători pascale binecuvântate, în armonie, alături de cei dragi” – este mesajul transmis de şeful statului.
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.
Și premierul Nicolae Ciucă, după Klaus Iohannis, a avut un mesaj pentru cei care serbează Sfintele Paști
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, credincioşilor care sărbătoresc Paştele Ortodox, că „vremurile complicate” de acum evidenţiază nevoia de înţelegere între oameni, solidaritate şi unitate, afirmând că Lumina din această noapte sfântă a Învierii să călăuzească tuturor gândul şi faptele pentru o lume mai bună.
„Sărbătorile Paştelui vin cu speranţă în puterea noastră de a depăşi greutăţile vieţii, cu bucuria momentelor petrecute alături de toţi cei dragi şi cu dorinţa a-i ajuta pe semenii noştri care trec prin momente dificile. Vremurile complicate pe care le trăim acum evidenţiază nevoia de înţelegere între oameni, solidaritate şi unitate. Am traversat cu toţii o perioadă foarte grea, marcată de criza pandemică, iar mulţi dintre noi au trecut prin experienţa dureroasă a pierderii unor persoane dragi. Acum deplângem ororile unui război ce contrazice toate valorile pe care Învierea Domnului ne îndeamnă să le preţuim. Spaţiul creştinismului este destinat să fie unul al unităţii în jurul Învierii Domnului. Înainte de a ne împărtăşi de bucuria Învierii, suntem datori să iertăm şi să ajutăm – iar noi, românii, am demonstrat din plin că suntem solidari şi sunt convins că vom continua pe acest drum”, a spus premierul.
Nicolae Ciucă a afirmat că gândurile şi rugăciunile vor fi alături de toţi cei care au nevoie de ajutor.
„Lumina pe care o luăm din Lumină în această noapte sfântă a Învierii să ne călăuzească tuturor gândul şi faptele pentru o lume mai bună, în care viaţa şi pacea să fie preţuite aşa cum se cuvine. Îmi doresc şi vă doresc să rămânem uniţi în jurul acestei mari sărbători, ca o mare familie în faţa provocărilor, a suferinţelor şi a conflictelor de orice fel. Am speranţa că după toată această perioadă a „pătimirilor” vom putea primi împreună în suflete lumina şi pacea Învierii lui Hristos. Gândurile şi rugăciunile noastre vor fi alături de toţi cei care au nevoie de ajutor. Sărbători fericite, cu linişte şi pace, tuturor credincioşilor care sărbătoresc Paştele Ortodox! Hristos a Înviat!”, a mai transmis premierul.
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!