8.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăPoliticăȘedință CSAT. S-a decis poziția României în conflictul Rusia-Ucraina

Ședință CSAT. S-a decis poziția României în conflictul Rusia-Ucraina

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a fost convocat astăzi de către președintele țării Klaus Iohannis. Ședința CSAT a avut loc în contextul conflictului de la granița Ucrainei.

Pe ordinea de zi a ședinței CSAT s-au discutat subiecte referitoare la situaţia de securitate în Zona Extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.  

Totodată, s-a discutat și despre măsurile privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate şi creşterea rezilienţei.

Ședința CSAT, convocată încă de săptămâna trecută

Ședința CSAT era așteptată încă de săptămâna trecută pentru a decide poziția pe care țara noastră o va avea în conflictul de la granița Ucrainei. Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit încă de vinerea trecută cu prim-ministrul Nicolae Ciucă pentru a discuta situaţia de securitate de pe Flancul Estic al NATO.

Ministrul Apărării, declarații înainte de ședința CSAT

Chia înainte de ședința CSAT,  ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus că „nu se pune problema unei intervenții militare a NATO în Ucraina”. De a semenea, el a afirmat că nu se pune problema ca România să trimită soldați sau echipamente în Ucraina. Totodată, a precizat că nu au existat discuții despre activarea rezerviștilor.

Totuși, Dîncu a confirmat că există dorința aliaților din NATO de a fortifica flancul estic, de a aduce mai multe trupe și echipamente. Deocamdată nu au fost stabilite termene, a precizat însă ministrul Apărării.

„Nu este nevoie în acest moment să ne pregătim pentru război, dar atunci când ai un conflict la graniţă sau în apropierea ta trebuie să te pregăteşti întotdeauna pentru că sunt multe efecte adverse aici, care influenţează şi situaţia României”, a declarat Vasile Dîncu.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...
Ultima oră
Pe aceeași temă