4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis a convocat noul Parlament pe 20 decembrie

Klaus Iohannis a convocat noul Parlament pe 20 decembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, informează Administraţia Prezidenţială, potrivit Pro Tv.

Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14:00.

Românii şi-au ales reprezentanţii în noul Legislativ pe 1 decembrie.

Autoritatea Electorală Permanentă a transmis, marţi, date statistice despre parlamentarii aleşi la 1 decembrie, iar potrivit acestora, 101 de senatori şi deputaţi sunt femei. 29 de parlamentari au mai puţin de 35 de ani, un deputat AUR având chiar mai puţin de 25 de ani. 24 de parlamentari – 12 la senat şi 12 la Camera Deputaţilor au peste 65 de ani.

Potrivit datelor transmise, marţi, de AEP, în concordanţă cu rezultatul alegerilor, PSD are cei mai mulţi parlamentari, respectiv 122, 36 fiind senatori.

AUR are 91 de parlamentari, PNL are 71, USR are 59, SOS România are 40, UDMR are 32, POT are 31 şi mai sunt 19 deputaţi ai minorităţilor naţionale.

Doi dintre senatori au între 25 şi 34 de ani, iar la Camera Deputaţilor sunt 27 de parlamentari cu vârste mai mici de 35 de ani, unul având chiar între 18 şi 24 de ani. Cel mai tânăr parlamentar este de la AUR.

În Senat sunt 12 persoane cu vârsta peste 65 de ani, alţi 12 parlametari de peste 65 de ani fiind în Capera Deputaţilor.

În total, sunt 101 de femei în comppoenenţa noului Parlament.

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost surprins nu de interferenţa ruşilor, pentru că asta a mai putut fi observat şi în ţările baltice, ci de lipsa de rezilienţă.

“Nu-mi venea să cred ochilor că ce am văzut la primul tur al alegerilor în România, ţară de 20 de ani în NATO şi de 18 ani în UE. A fost un şoc. Nu interferenţele ruşilor m-au surprins – am văzut şi prin ţările baltice – ci lipsa de rezilienţă. Călin Georgescu a făcut apologii cu privire la mareşalul Antonescu încă din 2021. Slăbiciunea statului s-a văzut”, a spus el marţi seară la un eveniment organizat de CFA România în Bucureşti.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Klaus Iohannis, după consultările cu partidele: „Negocierile pentru formarea Guvernului sunt aproape finalizate”

Președintele Klaus Iohannis a susținut, duminică, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, în urma consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare, în cadrul...

Cum îmi amintesc anul 2024

Un bal mascat într-un castel gotic, unde fiecare invitat poartă o mască eclatantă, dar pașii îi trădează nesiguranța. Este anul în care România a...

USR îi transmite lui Klaus Iohannis că mandatul său s-a încheiat. „Nu mai are legitimitatea de a rămâne în funcție”

USR a transmis, duminică, președintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că mandatul său s-a încheiat pe 21 decembrie. Elena Lasconi, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă