2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăPoliticăKathleen Ann Kavalec va fi ambasadoarea SUA în România

Kathleen Ann Kavalec va fi ambasadoarea SUA în România

Ambasadoarea SUA în România va fi Kathleen Ann Kavalec, conform deciziei luate, la 16 decembrie 2022, de Senatul Statelor Unite.

„Senatul Statelor Unite a confirmat-o pe doamna Kathleen Ann Kavalec pentru funcţia de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii în România”, a transmis Ambasada SUA. Confirmarea Senatului a fost anunțată la Washington la data de 16 decembrie 2022.

Ann Kavalec a obținut o licență în Științe Politice, apoi a devenit diplomat de carieră. Cea mai recentă funcție a fost de șef al misiunii OSCE în Bosnia și Herțegovina. Potrivit informațiilor disponibile pe internet, una dintre acțiunile ei în această funcție a fost să susțină libertatea presei și activitatea jurnaliștilor de investigație din Bosnia. În România, una dintre cele mai importante misiuni ale ambasadoarei va fi, probabil, aceea de a negocia subiectul ridicării vizelor.

Ambasadoarea SUA vorbește cinci limbi străine, inclusiv limba română

Doamna Kavalec a fost nominalizată ca ambasador în România de președintele Biden, în iunie 2022. Ann Kavalec vorbește cinci limbi străine: română, spaniolă, portugheză, franceză și rusă.

În acest moment, Ambasada SUA la București este condusă de David Muniz, care deține funcția de „Chargé d’Affaires ad-interim” (însărcinat cu afaceri interimar). Adjunctul acestuia este Shane Dixon, care este, de asemenea, interimar. Dixon conduce și Biroul de securitate regională din Ambasada SUA.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă