23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăIordache: Regret un gest reflex pe care l-am avut plecând de la...

Iordache: Regret un gest reflex pe care l-am avut plecând de la tribună

Anterior, deputatul liberal Florin Roman îi solicitase să dea dovadă de onoare şi să-şi ceară scuze.

“În numele grupului PNL, vă solicit domnule vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor Florin Iordache să daţi dovadă de onoare şi după ce săptămâna trecută aţi pângărit acest templu al democraţiei arătând sălii, colegilor parlamentari şi unei întregi ţări acele gesturi obscene fără să vă cereţi scuze, astăzi am înţeles că aţi recidivat din nou la Biroul permanent şi aţi simţit nevoia din nou să înţelegeţi că nu aţi înţeles nimic. Prin urmare, începând de astăzi, în fiecare zi, PNL va cere de la tribună demisia dumneavoastră din funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi poate, dacă vă gândiţi la această instituţie, veţi înţelege că aţi greşit, că trebuie să vă cereţi scuze şi trebuie să reparaţi acest gest. Dacă nu, veţi rămâne în istoria acestui Parlament, de mână cu un alt coleg care a făcut un gest identic, nesancţionat la momentul respectiv, veţi rămâne, din păcate, domnule Iordache în istoria neagră a acestui Parlament. Aşteptăm scuze din partea dumneavoastră şi aşteptăm un gest de onoare din partea unui om care, cu siguranţă, poate să aibă onoare”, a transmis Roman, citează Agerpres.

Florin Iordache a spus că regretă gestul de săptămâna trecută, adăugând că în şedinţa Biroului permanent de luni “în niciun caz, nu a avut niciun fel de gesturi care să aducă atingere colegilor”.

“Înţeleg să vă spun că regret săptămâna trecută un gest pe care l-am făcut plecând de la tribună şi regret (…) un gest reflex pe care l-am avut plecând de la tribună fără să mă adresez niciunei părţi a sălii, pur şi simplu. Astăzi, în schimb, în Biroul permanent un coleg, în timp ce se desfăşura şedinţa de Birou permanent, a constatat că modul în care ţineam mâna era cumva ofensator. În niciun caz nu am urmărit… şi îmi pare rău că (…) modul în care eu întind mâna credeţi că… În sfârşit, vreau să închid acest subiect. (…) Deci, dacă dumneavoastră consideraţi că săptămâna trecută modul în care eu m-am adresat la plecare de aici, modul în care eu am considerat, înţeleg să regret faptul că un gest pe care l-am avut plecând de aici a suscitat atâta dezbatere. Iar, astăzi, repet, în cadrul Biroului permanent, în niciun caz nu am avut niciun fel de gesturi care să aducă atingere colegilor mei, pentru că, repet, dacă am ceva de spus, vă spun şi am o întreagă dezbatere”, a adăugat Iordache.

Deputatul USR Iulian Bulai a susţinut, luni, că, în şedinţa Biroului permanent, social-democratul Florin Iordache a făcut un nou gest obscen, de această dată la adresa liderului deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

“Astăzi a fost o şedinţă destul de tensionată pe mai multe puncte. La un moment dat, în urma solicitării celor din Opoziţie cu privire la prezenţa în plen a doamnei prim-ministru Dăncilă, domnul Iordache a făcut din nou un gest obscen, în timp ce mânca o plăcintă, la adresa doamnei Turcan. (…) Acelaşi gest foarte direct, dar în acelaşi timp camuflat de o mână care mânca o plăcintă, dar sincronizat cu un zâmbet de aprobare din partea domnului chestor Gerea lângă care stătea, în timp ce avea loc această discuţie între doamna Turcan şi domnul Iordache”, a afirmat Bulai, luni, la Parlament.

Deputatul USR a declarat că gestul a fost făcut intenţionat. “Nu este interpretabil. A fost făcut cu intenţie acest lucru, l-am văzut şi în lumina acestui gest este foarte relevantă solicitarea noastră, de la USR, de a transparentiza aceste şedinţe de Birou permanent”, a arătat Iulian Bulai.

Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...
Ultima oră
Pe aceeași temă