14.8 C
București
miercuri, 23 octombrie 2024
AcasăPoliticăIohannis conduce ședința CSAT. Se discută criza din jurul Mării Negre

Iohannis conduce ședința CSAT. Se discută criza din jurul Mării Negre

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește, marți, 27 aprilie 2021, sub conducerea președintelui Klaus Iohannis.

Potrivit unui anunț făcut chiar de șeful statului, această ședință a CSAT este dedicată în mod special zonei de tensiune din Marea Neagră şi acumulării de trupe ale Rusiei la graniţa de est a Ucrainei.

„Au apărut tensiuni în regiunea Mării Negre, cu accent special pe zona de graniţă de est a Ucrainei. Noi urmărim cu foarte mare atenţie aceste lucruri. Să nu îşi imagineze cineva că noi stăm şi aşteptăm informaţii de la alţii. Noi dăm informaţii altora, fiindcă avem servicii foarte performante pe această zonă. Am avut mai multe discuţii cu ministrul Apărării şi cu alţi conducători de servicii specializate, cunoaştem foarte bine situaţia din teren şi tensiunile care se creează acolo ne preocupă foarte mult. Suntem extrem de îngrijoraţi. Însă situaţia este una care trebuie extrem de atent evaluată, nu doar militar şi securitar, ci şi diplomatic. Şi acest lucru îl facem”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis.

Între timp, de la acest anunț, de săptămâna trecută, al președintelui Iohannis, în zonă au apărut elemente noi. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat expulzarea din România a atașatului militar adjunct al Ambasadei Rusiei, iar estimările analiștilor arată că Rusia ar putea expulza, drept represalii, un diplomat de la Ambasada României din Moscova.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bărbat din Caraș Severin acuzat de furt de gaze. A cauzat un prejudiciu de 20.000 de euro

Un bărbat din judeţul Caraş-Severin este acuzat că a intervenit asupra unor contoare de gaze naturale, modificând indexul. Paguba în acest caz se ridică...

Alegeri prezidenţiale 2024: TVR propune o dezbatere cu toţi cei 14 candidaţi

Televiziunea Română a găzduit astăzi, 23 octombrie, întâlnirea dintre reprezentanţii candidaţilor la primul tur al alegerilor prezidenţiale, care va avea loc în luna noiembrie,...

Angajații români caută mai mult decât un salariu. Care sunt preferințele Generației Z

Conform studiului „Most Wanted Employers 2024”, realizat de agenția de cercetare MKOR, sectoarele IT & Tehnologie și Retail se remarcă ca cele mai atractive...
Ultima oră
Pe aceeași temă