-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportCâţi bani se cheltuiesc în plus de la bugetul statului pe salariile...

Câţi bani se cheltuiesc în plus de la bugetul statului pe salariile mărite ale demnitarilor

Rovana Plumb, ministru Muncii, a declarat, joi, că ordonanţa de urgenţă privind creşterea indemnizaţiilor demnitarilor va fi aplicată, cel mai probabil, de la 1 august, având în vedere că impactul bugetar este sub 600.000 lei, în timp ce Legea salarizării ar urma să fie bugetată de la 1 decembrie 2015, scrie Mediafax.

Ordonanţa (privind creşterea indemnizaţiilor pentru înalţi demnitari – n.r.) este în vigoare, aplicarea ei începe de la 1 august. Săptămâna viitoare vom avea rectificare bugetară (…). Având în vedere că impactul bugetar este foarte mic, sub 600.000 lei, este posibil să înceapă şi această aplicare a ordonanţei. Mai ales că acest prim pas de creşteri salariale este parte componentă a Legii salarizării pe care o vom implementa„, a declarat Plumb.

Cât priveşte Legea salarizării, Rovana Plumb a mai afirmat că proiectul de lege este finalizat, se aşteptă în prezent amendamentele şi observaţiile federaţiilor sindicale, pentru ca, ulterior, legea să ajungă în Parlament pentru dezbatere, în luna septembrie. După cum ştiţi, Legea salarizării este gata, am discutat deja cu federaţiile sindicale, aşteptăm amendamentele şi observaţiile lor, după care o vom finaliza. (…) Încercăm să o bugetăm, aşa cum am discutat, de la 1 decembrie 2015„, a susţinut Rovana Plumb.

Guvernul a decis ca indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii să fie majorate începând cu luna august, iar cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului. Majorarea indemnizaţiilor a fost anunţată de Gabriel Oprea în 8 iulie, în ultima zi în care a exercitat interimar funcția de premier, aminteşte Medifax.

 

 

Cele mai citite

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...

Alegerile prezidențiale 2024: Peste 45.000 de angajați MAI, mobilizați pentru primul tur de scrutin

Cătălin Predoiu a cerut sancționarea fermă a oricărei încercări de cumpărare de voturi sau mită electorală Duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 45.000...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă