7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportVIDEO. Proteste la dezbaterea publică privind ordonanţele de graţiere şi de modificare...

VIDEO. Proteste la dezbaterea publică privind ordonanţele de graţiere şi de modificare a codurilor penale. Becali spune despre grațiere că este ”un proiect șmecheresc”. Ministrul Iordache a plecat de la dezbatere fără a puncta concluziile întâlnirii

Ministerul Justiţiei a organizat, luni, o dezbatere pe tema ordonanţelor de urgenţă care vizează legea graţierii şi modificarea Codurilor Penale. La consultări s-au înscris peste 200 de persoane, iar prezenţa jurnaliştilor este permisă, deşi, iniţial, s-a anunţat că aceştia nu vor avea acces la discuţii. Dezbaterea are loc la o zi după ce, cel puţin 50.000 de oameni au protestat în Bucureşti şi în ţară împotriva celor două proiecte pe tema justiţiei. 


UPDATE 15.45: Președintele Asociației 21 Decembrie 1989, către Florin Iordache, la dezbaterea publică pe tema Legii grațierii: Lăsaţi-i să-şi facă pedepsele. Mă refer aici la cei ai dumneavoastră din politică, din servicii şi din alte structuri ale statului

 


Șeful ANP, la consultările privind grațierea: Nu există nicio garanţie că un om care a comis o infracţiune nu o va mai face încă o dată. Pentru a reduce supraaglomerarea, peste 8.500 de deținuți ar trebui să plece din închisori


Citește și: Florin Iordache, întrebat în cadrul consultărilor, dacă vreun om politic va avea de câștigat de pe urma OUG privind grațierea: Nu!


GALERIE FOTO. Consultă aici galeria foto cu numele tuturor participanţilor la dezbaterea organizată de Ministerul Justiţiei. 

UPDATE 13.15: Europarlamentarul Monica Macovei susține că ministrul Justiției, Florin Iordache, ar trebui să retragă OUG privind grațierea și modificarea Codului penal și de procedură penală, după ce peste 100.000 de persoane au ieșit, duminică seara, în stradă, pentru a-și arăta nemulțumirea față de aceste proiecte. Citeşte mai departe aici!

„Peste 100.000 de români au spus NU grațierii și modificării Codurilor din justiție Ministrul Iordache are de făcut un singur lucru: să ia act de cerința celor peste 100.000 de români care au ieșit duminică seara pe străzi în mai multe orașe din țară și să retragă cele două Ordonanțe de urgență”, a precizat Monica Macovei, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

UPDATE 13.00: Preşedintele României, Klaus Iohannis, a scris, pe pagina sa de Facebook, că Guvernul nu poate trece peste voinţa cetăţenilor în ceea ce priveşte modificările OUG  privind legea graţierii şi codul penal. Şeful statului a solicitat Executivului să abandoneze ” demersurile privind grațierea şi modificarea Codurilor penale”. Citeşte mai departe AICI!

Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată! O democrație solidă este una în care majoritățile nu abuzează de drepturile lor doar pentru că dețin, vremelnic, puterea. Solicit Guvernului să abandoneze demersurile privind grațierea şi modificarea Codurilor penale. România are doar de pierdut din prelungirea acestei situații care a scos zeci de mii de români în stradă.

UPDATE 12.45: Jurnalistul Mircea Marian a declarat că dezbaterea iniţiată de Ministerul Justiţiei a fost una atipică. Potrivit acestuia, ministrul Iordache nu a răspuns întrebărilor adresate de participanţi, ci a luat act de poziţia celor aflaţi în sală. Ba mai mult, deşi a anunţat că la sfârşitul dezbaterii va face declaraţii, punctând principalele concluzii ale întâlnirii, şeful Justiţiei a plecat fără a avea vreo intervenţie.

UPDATE 12.00: Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, i-a adresat ministrului Justiţiei, Florin Iordache, o invitaţie pentru a participa la o şedinţă a grupurilor parlamentare reunite ale PNL.

„Îi adresez public Ministrului Justiției, Florin Iordache, invitația de a participa la ședința grupurilor parlamentare reunite ale PNL, care va avea loc marți, începând cu ora 16.00, la Parlament. Cu această ocazie, Ministrul Justiției va putea prezenta motivele pentru care dorește continuarea procedurilor pentru promovarea inițiativelor care privesc grațierea și modificarea Codului Penal”, a declarat Raluca Turcan. Citeşte mai multe aici.

 

UPDATE 11.30: Un participant la consultări, care s-a prezentat drept fost arestat preventiv, de două ori a afirmat că cele două ordonanţe sunt binevenite. 

„Am impresia că cele două ordonanţe sunt bune (…). De unde această temere a societăţii civile că va fi violată pe stradă?”, a replicat acesta.

Membri ai Asociaţiei România Vie au cerut demisia ministrului Iordache.

„Vă cer demisia. Sunteţi deja un personaj de tristă amintire”, au spus aceştia.

Reprezentanţii FACIAS, fundaţia lui Dan Voiculescu, au anunţat că susţin proiectul privind legea graţierii şi modificarea codurilor penale.

UPDATE 11.00: Din public, o doamnă cere ca politicienii şi mogulii de presă să nu fie graţiaţi, iar un membru al Asociaţiei Victimelor Abuzurilor Statului de Drept, din Bacău, a anunţat că protestele din stradă sunt „necorespunzătoare”. Altcineva cere ca România să aibă „o atitudine solară” şi să dea graţierea. O altă persoană a luat cuvântul, afirmând că „judecătorii încalcă legea când dau o sentinţă”, iar pentru „un trai decent la închisoare este nevoie de cel puţin 2000 de lei”.


Citeşte şi: Gigi Becali, la consultările publice privind grațierea: Este un proiect șmecheresc. Oamenii au dreptate

Patronul echipei FC Steaua, Gigi Becali, consideră că proiectul de OUG privind grațierea și modificarea Codului penal și de procedură penală este „șmecheresc”. Declarațiile vin în contextul în care, luni dimineața, la Ministerul Justiției au loc consultări publice privind proiectele care au scos în stradă aproape 100.000 de persoane, duminică seara.


UPDATE 10.15: Coordonatorul activităților anticorupție pentru Expert Forum, Laura Ştefan, a afirmat că nu se justifică urgenţa modificării codurilor penale.

UPDATE 10.30: Florentin Scaleţchi, fostul preşedinte al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), condamnat la şase ani de închisoare pentru fapte de corupţie cere ca oamenii care se opun graţierii să stea măcar o zi la puşcărie, să ştie cum este. În sală a izbucnit un val de proteste: „Faceţi dezbatere cu condamnaţii?”, se strigă din rândurile participanţilor. Citeşte mai multe AICI!


Citeşte şi: Protest la Ministerul Justiției, luni dimineața, unde are loc dezbaterea publică pe tema Legii grațierii: Ce înscenează ei acolo e un circ care să justifice măgării. Încă nu au înțeles că adevărată dezbatere este în stradă

Un protest este anunțat să aibă loc, luni diminața, la Ministerul Justiției, unde va avea loc o dezbatere publică pe tema OUG privind grațierea și modificarea codurilor penale.


Printre participanţi se mai numără Florin Ghiulbenghian, condamnat la patru ani de închisoare în prima instanţă şi Mihai Costea, fostul avocat al fraţilor Cămătaru, condamnat la 13 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune.

UPDATE 10.15: Gigi Becali a luat cuvântul şi a susţinut că proiectul de lege privind modificarea ordonanţelor este „şmecheresc”. 

„Este un proiect şmecher. Vişinescu ar fi, în trei ani, acasă. Graţiază doar abuzul în serviciu, nu evaziunea. Trebuie să ţii cont de 50.000 de oameni care au stat în frig, dar proiectul trebuie dat. Din moment ce combini graţierea cu codul penal şi scazi la 3 ani şi deosebit de grav înseamnă încă 500.000 ….Peste 500.000 de euro se mai adaugă un an la pedeapsă. Deci trei ani, plus un an jumătate, patru ani jumate. Deci pentru abuzul în serviciu, 200 de milioane dacă furi luai maximum patru ani jumate, deja intrai în graţiere. Deci nu se poate aşa să faci.

Să schimbi un Cod Penal într-o lege care rămâne acolo probabil 100 de ani cu 3 ani pedepasă, e inadmisibil. Oamenii au dreptate. Eu nu aveam cum să nu vin pentru că eu ştiu cum e în puşcării şi oamenii ăia trebuie să înţeleagă aşa: că ce e în puşcării este jale şi ei fac parte tot din ăsta, ăia 100.000, ca şi ăia care sunt în puşcării. Am propus binenţeles şi chestiuni alternative. Am spus şi despre învoirea la eliberarea condiţionată ca să fie la drept. Cea mai mare problemă a puşcăriilor ştiţi care este? ANP-ul acolo sunt persoane de 30-40 de ani care sunt oameni cu mentalitate criminală”, a declarat patronul din Pipera. Imediat după ce şi-a susţinut discursul, Becali a părăsit sala de dezbateri şi a cerut presei să-l urmeze.

UPDATE 10.00: Dezbaterea pe tema justiţiei a început. Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a precizat la începutul dezbaterii că de proiectul privind graţierea nu vor beneficia violatorii, criminalii, cei acuzaţi de fapte de corupţie şi nici recidiviştii, iar condiţia pusă este legată de recuperarea prejudiciilor, transmite corespondentul RL, Mircea Marian, prezent la consultări.

“Pentru mine sunteţi nişte eroi, vă luptaţi cu nişte acoperiţi care au dosare ascunse”, i-a transmis un participant ministrului. „Văd oameni lipsiţi de inimă, care nu au milă, nu au Dumnezeu. Nu este normal, sunt oameni răi, saă le fie ruşine în faţa lui Dumnezeu. Toţi judecătorii încalcă legea”.

Gigi Becali a ajuns la consultări, acesta intrând probabil prin faţa clădirii şi nu prin spate, pe unde s-a făcut accesul jurnaliştilor şi celorlalţi participanţi la dezbateri. Patronul echipei FCSB este instalat în primul rând.

„Între 3-4 ani să se dea graţierea. Ştiţi de ce? Pentru că nu ştiu la puşcărie niciun politician care are între 3-4 ani puşcărie. Am propus să rămână pedeapsa la abuzul în serviciu aşa. Şi am propus faptele care trebuie să se graţieze. Pentru că sunt 10 fapte care să se graţieze, adică uşoare, păi dacă tu te şantajezi cu el «dă-mi 5.000 de euro că te spun lu nevastă-ta că ai fost cu o femeie», nu se graţiază asta, e şantaj. Ei nu graţiază şantajul, ei graţiau abuzul în serviciu că dacă voiau sute de milioane. Faptele de corupţie nu se ….E respectul faţă de oamenii din stradă. Şi ei nu au vrut. Nici nu vreau, decât abuzul în serviciu. Graţierea asta ştiu pentru cine se făcea, da? Nu vreau să îmi fac duşmani , dar doar atâta îi transmit: aşa ceva nu se face”, a declarat, luni, la intrarea în Ministerul Justiţiei, George Becali.


Citeşte şi: FOTO + VIDEO | PROTESTELE s-au încheiat. Peste 100.000 de români au scandat în București și în zeci de orașe din țară împotriva ordonanțelor Guvernului PSD

Cel puţin 50.000 de manifestanți au protestat în București împotriva grațierii și a amnistiei mascate. Demonstranţii au strigat „PSD/Ciuma Roșie”, „Fără grațiere” , „Hoții!”, „DNA/ Să vină să vă ia” „Nu amnistie/Democrație!”. 


Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că a alocat trei ore pentru această dezbatere, care va începe la ora 10.00, iar sâmbătă, Iordache a revenit asupra deciziei de a permite accesul jurnaliştilor în sală, un spațiu amenajat doar pentru 90 de persoane.

„La începutul şedinţei, sunt oportunităţi de imagini pentru televiziuni, apoi în sală vor rămâne doar reporterii, dacă doresc, pentru a înregistra sau pentru a lua notiţe. La finalul dezbaterilor voi ieşi public pentru a prezenta punctele de vedere rezultate în urma consultărilor. Totul este transparent, astfel că mass-media va avea acces pe tot parcursul întâlnirii, cu amendamentul că nu e loc şi pentru camerele de luat vederi”, a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache.

De asemenea, toate persoanele care au solicitat să participe la consultări vor putea să-și spună opinia, având alocate 3-4 minute pentru fiecare intervenție. Din cauza capacității sălii vor fi mai multe serii de consultări, pentru a avea acces toate persoanele înscrise.

“În sală există posibilitatea să stea 90 de persoane înăuntru și eu am înscrise două sute și ceva, deci le voi face în două ture. Precizăm faptul că persoanele care au solicitat în perioada 26-27 ianuarie a.c. să participe la dezbaterea publică organizată de Ministerul Justiţiei în data de 30 ianuarie 2017, începând cu ora 10.00, pe marginea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, precum şi a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind graţierea unor pedepse, sunt aşteptate, începând cu ora 09.30, la intrarea B, aflată pe str. Apolodor, nr. 17, sect. 5, Bucureşti”, a susținut Florin Iordache. El a apreciat că o serie ar dura circa o oră și jumătate.

Un nou protest este anunţat, de altfel, pe Facebook, pentru luni dimineaţă, chiar în faţa Ministerului Justiţiei.

“Luni dimineaţă e o «dezbatere» la Ministerul Justitiei pe puncte care NU sunt negociabile. Graţierea pentru fapte care includ corupţie nu e negociabilă. Nici dezincriminarea unor astfel de fapte. Hai să dezbatem şi să protestăm şi luni dimineaţă, chiar în faţa celor care se prefac că dezbat. Luni se pregăteşte un simulacru de consultare publică la Ministerul Justiţiei cu «reprezentanţii» străzii, la care dezbatere s-au anunţat că participă Becali şi Ciuvică. Vrem Justiţie, nu Circ. Încă nu au înţeles că adevărata dezbatere este în stradă, este în reacţiile presei încă independente, este în reacţiile organizaţiilor profesionale, ale altor instituţii precum DNA sau CSM, în reacţiile oricărui om îi pasă de democraţia greu câştigată, aşa cum e ea, imperfectă. Dezbaterea e în stradă, nu e circul pe care îl fac ei la televiziuni de partid, nici în circul pe care îl numesc dezbatere de la Ministerul Justiţiei”, se arată în anunţul de pe Facebook.


Citeşte şi: Toţi cei care s-au înscris la dezbaterea ordonanţelor penale vor fi primiți. Va putea vorbi Gigi Becali doar 3-4 minute?

„M-am înscris și eu la dezbatere, la Ministerul Justiției. Luni mă duc și eu la dezbatere, în calitate de vicepreședinte la o fundație de drepturile omului și ca fost membru în Comisia juridică a Parlamentului”, a declarat Gigi Becali.


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă