3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportIohannis: Germania, principalul partener economic al României

Iohannis: Germania, principalul partener economic al României

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Berlin, în cadrul conferinței de presă comune susținută alături  Angela Merkel, că Germania nu e doar principalul partener economic al României, dar și unul dintre cei mai importanți parteneri de dialog în interiorul Uniunii Europene, conform Mediafax.

Citește și: Ce spune Merkel despre aderarea României la spațiul Schengen

Președintele Klaus Iohannis a arătat că a trecut în revistă, în întâlnirea cu Cancelarul Germaniei, evoluția relațiilor bilaterale, din punct de vedere economic, cultural și politic, dintre cele două țări.

”Germania nu este doar principalul partener economic al României, dar și unul dintre cei mai importanți parteneri de dialog în interiorul Uniunii Europene, dar și pe scena internațională”, a spus Iohannis, menționând faptul că, în sfera economică, a evaluat cu satisfacție evoluția schimburilor dintre cele două țări, care își mențin tendința ascendentă.

Președintele României a spus că s-a apreciat, de asemenea, prezența în România a unor investitori importanți, țara noastră având interes pentru atragerea unui număr și mai mare de companii germane.

Citește și: Iohannis: Contăm pe sprijinul Germaniei pentru identificarea unei soluții privind Schengen

Șeful statului a mai afirmat că, din discuție a reieșit că există încă un potențial însemnat de dezvoltare între România și Germania, prin ”sporirea investițiilor și creșterea volumului schimburilor comerciale”.

”Am evocat diversitatea oportunităților de dezvoltare sectorială, a intereselor comune și a proiectelor de partaneriat. Avem un interes deosebit ca Germania să ne fie partener în identificarea acelor nișe de dezvoltare care pot genera avantaje competitive și care pot individualiza România în peisajul economiei europene a anilor 2020. Atât doamna Cancelar Federal cât și eu am subliniat importanța punții de legătură creată în mod natural între comunitățile germane din România și de comunitățile române din Germania. Le considerăm un factor de consolidare a cooperării româno-germane și un model de abordare în adevărat spirit european”, a mai precizat președintele României.

Klaus Iohannis a mai afirmat că este esențială consolidarea Uniunii Economice și Monetare, înclusiv prin desăvârșirea uniunii bancare.

”Am reafirmat necesitatea de a apăra cu fermitate atât prin luările de poziție cât și prin faptele noastre valorile europene, cele care au permis ca Uniunea Europeană să devină un proiect model”, a susținut Iohannis, adăugând că s-a convenit ca acest dialog să continue.

Cele mai citite

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă