6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportGUVERN PSD. Daniel Constantin, propus la Ministerul Mediului, a fost promovat în...

GUVERN PSD. Daniel Constantin, propus la Ministerul Mediului, a fost promovat în politică de Dan Voiculescu și îi este dator cu bani

La 38 de ani, Daniel Constantin, propus de PSD şi ALDE să preia conducerea Ministerului Mediului, a intrat în politică în anul 2006, fiind promovat şi susţinut de Dan Voiculescu.

Daniel Constantin a preluat de la Dan Voiculescu funcția de președinte al Partidului Conservator. Daniel Constantin a fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Guvernul Ponta, precum şi vicepremier în al treilea Cabinet condus de Victor Ponta.

El s-a înscris în anul 2006 în Partidul Conservator fondat de Dan Voiculescu, unde a coordonat activitatea Departamentului de Fonduri Europene. În anul 2010, el i-a succedat lui Dan Voiculescu la şefia partidului, fondatorul formaţiunii retrăgându-se formal din conducerea PC.În 2011, când s-a format Alianţa de Centru Dreapta dintre PC şi PNL, Daniel Constantin a fost copreşedinte al ACD, alături de Crin Antonescu, ulterior intrând în conducerea Uniunii Social-Liberale (USL).

În 7 mai 2012 a devenit ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Guvernul Ponta, iar în al treilea Cabinet condus de acesta a devenit şi vicepremier.

La alegerile din 11 decembrie, a fost ales pentru un al doilea mandat de deputat în Bucureşti din partea ALDE, el fiind şi copreşedinte al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, alături de Călin Popescu Tăriceanu. ALDE a rezultat din fuziunea, în anul 2015, a PLR (partidul format de Tăriceanu după plecarea din PNL) şi PC.

În declaraţia de avere a lui Daniel Constantin figurează datorii contractate în 2007 şi 2008 de la Dan Voiculescu în valoare totală de 295.000 euro, precum şi datorii la BRD şi ING de 87.000 lei, respectiv 56.000 lei.


BREAKING NEWS. Guvernul Grindeanu a fost prezentat de președintele condamnat al PSD. Prim-ministrul Sorin Grindeanu a fost figurant la lansarea echipei guvernamentale PSD. Numai nume controversate sunt pe listă

„Liderul Partidului Social Democrat a anunţat, marţi, lista miniştrilor pentru viitorul Guvern condus de Sorin Grindeanu, în care vor fi vicepremier va fi Sevil Shhaideh”… citește continuarea aici.



Cel mai citit articol: Andrei Pleşu îl desfiinţează pe Liviu Dragnea. Scriitorul spune că liderul PSD, şmecherul „de vocaţie”, este mai periculos decât Victor Ponta



DEZVĂLUIRI: Un mic burghez generos cu PSD. Premierul desemnat, donaţie din venituri nejustificate ale tatălui
Principalele hibe din declarațiile de avere ale viitorului prim-ministru. Ctiți aici tot articolul!



Pe aceeași temă: O cunoscută jurnalistă îl demolează pe Sorin Grindeanu: Rânjea ca o slugă penibilă la dreapta reîncarnării lui Tănase Scatiu
O cunoscută jurnalistă i-a desfiintat pe Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea, revoltată de imaginea celor doi din momentul în care liderul condamnat al PSD a anunțat noua numire pentru funcția de prim-ministru. Citiți aici tot articolul!


GUVERN PĂTAT. Ministrul Educației E-BUSSINESS, Pavel Năstase, face greșeli de ortografie elementare. Valoarea operei științifice a specialistului PSD: 97 % maculatură

Ministrul Educației, Pavel Năstase, își prezintă CV-ul oficial pe nu mai puțin de 14 pagini. Profesorul de la Academia de Studii Economice înșiruie numeroase articole publicate în diverse jurnale. Doar că din cele 60 articole și studii enumerate, numai două sunt considerate relevante de către comunitatea științifică.


 

GUVERN PĂTAT. Ana Birchall, propusă ca ministru delegat pentru Afaceri Europene, a fost consiliera lui Geoană şi Ponta. Birchall a câștigat procesul cu un jurnalist care o implicase într-un scandal sexual

Ana Birchall, propusă ca ministru delegat pentru Afaceri Europene în Guvernul Grindeanu, are 43 de ani, iar de 11 ani este membru PSD. Până acum, cele mai importante funcții politice ale ei au fost cele de consilieră a lui Mircea Geoană, pe vremea când acesta era ministru de Externe, şi apoi de consilieră a lui Victor Ponta, când acesta era prim-ministru.


GUVERN PĂTAT. Răzvan Cuc, propus ministru al Transporturilor, fusese demis de Cioloș din funcția de secretar de stat

Răzvan Alexandru Cuc, propus ca ministru al Transporturilor în cabinetul Grindeanu, a deținut în perioada anilor 2015 – 2016 funcția de secretar de stat în același minister, unde fusese adus de  Victor Ponta. În mai 2016, premierul Cioloș l-a eliberat pe Răzvan Cuc (33 de ani) din funcția de secretar de stat, după ce ar fi participat la un miting electoral PSD în județul Giurgiu.


GUVERN PĂTAT. Petre Daea, propus ca ministru al Agriculturii, a încercat să-și pună amanta vicepreședinte la Agenția pentru Pescuit. El este considerat un apropiat al lui Adrian Năstase, fiind ministru și Guvernul din 2004

Petre Daea, propus ca ministru al Agriculturii în guvernul Grindeanu, s-a remarcat anterior ca un susținător al culturilor modificate genetic, dar și ca un susținător al amantei sale, Camelia Luchian, pe care o dorea ca vicepreședinte la Agentia Nationala pentru Pescuit şi Acvacultura.


GUVERN PĂTAT. Florian-Dorel Bodog, propus ministru al Sănătății, a rămas fără dreptul de a coordona doctorate pe motiv că a publicat doar două articole

Dorel Bodog a fost director al Spitalului Judeţean Bihor iar un an mai târziu a fost numit şeful Direcţiei Generale de Sănătate Publică de către ministrul Sănătăţii de la acea vreme Cseke Attila, din Guvernul Boc.


GUVERN PĂTAT. Ministrul de Externe propus, Teodor Meleșcanu, are legături periculoase cu oamenii Moscovei din București. Colonelul de pe lista lui Dughin care l-a servit electoral pe fostul șef SIE

Teodor Meleșcanu este ministrul propus al Afacerilor Externe în Cabinetul Grindeanu. În contextul alegerilor prezidențiale din 2014, numele lui Meleșcanu a fost asociat cu cel al lierului Sindicatelor Cadrelor Militare Disponibilizate, colonelul Mircea Dogaru, care apare, în 2014, pe o listă de „prieteni ai Rusiei”, dezvăluită de un grup de hackeri ruși.​


GUVERN PĂTAT. Florin Iordache, politicianul care a dirijat din um­­bră operațiunea supranumită de presă „Marțea Neagră“, este ministrul propus al Justiţiei

Florin Iordache este cel care a dirijat operațiunile din Parlament din decembrie 2013 de modificare a legislației penale și este inițiatorul mai multor proiecte controversate. Iordache este cunoscut pentru faptul că a dirijat din um¬¬bră operațiunea supranumită de presă „Marțea Neagră“, prin care deputații au modificat mai multe acte normative în favoarea politicienilor cu probleme penale. 


GUVERN PĂTAT. Ionuţ Vulpescu, propus ca ministru al Culturii, a fost consilierul lui Ion Iliescu

Ionuţ Vulpescu, propus pentru funcția de ministru al Culturii, este un apropiat al preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, fiind consilier al acestuia​.


GUVERN PĂTAT. Lia Olguța Vasilescu, propusă ca ministru al Muncii în Cabinetul Grindeanu. Primarul din Craiova are un dosar penal, pentru luare de mită și spălare de bani. Și-a început cariera politică la Partidul România Mare

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...

Malaria face ravagii în Etiopia. Peste 300000 de cazuri pe săptămână

Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă