Premierul Victor Ponta a mers, joi, la evenimentul organizat de Agenția Italiană pentru Comerț Exterior în colaborare cu Ambasada Italiei la București unde a declarat că „pot fi făcute foarte multe reforme dacă economia funcționează, altfel este aproape imposibil„, scrie Agerpres.
CITEŞTE ŞI FOTO. Cum l-a concediat Wikipedia pe Victor Ponta. Ce scrie Google despre premierul României
Însă, ceea ce a frapat a fost felul în care arată primul ministru. Cum înainte de operaţia din Turcia, Ponta nu prea a fost văzut cu barbă, acum premierul a ales să nu se radă şi apărut la întâlnire cu cioc, barbă şi perciuni şi foarte bronzat, dar fără mustanţa pe care o avea ieri când s-a întors în ţară şi a mers la Palatul Victoria.
CITEŞTE ŞI Ponta a ajuns la Guvern. Şi-a preluat ATRIBUŢIILE DE PREMIER după o absență de 25 de zile
„Sper că nu am uitat toată italiana pe care am învățat-o până acum, altfel pot să încep să vorbesc în turcă. (…) Sunt conștient, în calitate de șef al Guvernului, că, dacă economia nu funcționează, atunci nimic nu funcționează. Așa cum spunea dragul meu prieten și politician din generația noastră, domnul Matteo Renzi, sunt conștient că este vorba de economie. Dacă economia funcționează, putem face foarte multe reforme, altfel este aproape imposibil„, a spus Ponta care apoi le-a mulțumit firmelor italiene care sunt prezente în România.
CITEŞTE ŞI FOTO. Victor Ponta S-A ÎNTORS în ţară. Când își reia locul în fruntea Guvernulu