14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăHunor, despre eventuala redeschidere a școlilor

Hunor, despre eventuala redeschidere a școlilor

“După vacanţa de iarnă, deci 8 februarie este data la care sper şi vreau să cred că va fi posibil să deschidem şcolile. Am avut astfel de discuţii cu primul-ministru, cu vicepremierul Dan Barna, am discutat şi cu preşedintele Iohannis şi cu ministrul Educaţiei, la şedinţa de Guvern, dacă sistemul de învăţământ este pregătit, poate fi pregătit pentru 8 februarie. Şi toată lumea este de acord, dacă situaţia epidemiologică permite, atunci să deschidem şcolile, elevii să se întoarcă fizic la şcoli. Sigur, dacă nu este posibil în toată ţara, la nivel naţional, atunci trebuie văzut dacă se poate aborda, eu sunt convins că se poate aborda şi regional şi în acele judeţe, în acele localităţi unde rata de infectare nu este mare, acolo, elevii să se întoarcă la şcoală”, a declarat Hunor la RFI.

Potrivit acestuia, “există şi varianta să meargă doar cu grădiniţele, clasele primare, clasa a VIII-a şi clasa a XII-a, în prima etapă” şi după aceea să se întoarcă cu toţii la şcoală.

“Dar, din punctul meu de vedere, şi am argumentat lucrul acesta de fiecare dată, şcolile trebuie redeschise pe 8 februarie, fiindcă nu se poate să pierdem încă un semestru şi o generaţie întreagă, pentru că, indiferent cât de mult efort depun învăţătorii, învăţătoarele, nu se pot ţine cursuri online mai ales pentru şcoala primară, pentru cei care trebuie să înveţe să scrie, să citească. Deci vom argumenta în continuare pentru redeschiderea şcolilor pe 8 februarie”, a adăugat liderul UDMR.

El a arătat că un argument în plus pentru redeschiderea şcolilor îl reprezintă etapa a doua de vaccinare, în care sunt incluse cadrele didactice.

“Începe etapa a doua de vaccinare. Acest lucru înseamnă că undeva după 15, 17, 18 ianuarie cei din sistemul de învăţământ vor fi următoarea categorie care intră în etapa a doua de vaccinare. Şi acest lucru va dura trei sau patru săptămâni, după evaluările făcute de specialişti şi acest lucru înseamnă că până la mijlocul lunii februarie cei din sistemul de învăţământ pot fi vaccinaţi, lucru care iarăşi va asigura o protecţie în plus şi putem face evaluările de la săptămână la săptămână şi, eventual, dacă e cazul, putem să mergem cu deschiderea şcolilor etapizat”, a detaliat Kelemen Hunor.

Vicepremierul recunoaşte că reticenţa unor profesori faţă de vaccinare reprezintă o problemă, dar consideră că aceasta se poate depăşi cu argumente raţionale şi ştiinţifice.

“La început, într-adevăr, a fost o rezistenţă la campania de vaccinare, dar, aşa cum avansăm şi se dovedeşte că nu există reacţii adverse, (…), se va vedea că din ce în ce mai mulţi se vor vaccina. Şi eu am spus colegilor din Guvern şi Parlament, dacă pot să vin cu exemplu personal, merg să mă vaccinez, ca să nu aştept rândul meu”, a spus Kelemen Hunor, care susţine că acest nou tip de vaccin care conţine o secvenţă de ARN nu reprezintă niciun pericol.

Întrebat dacă ar fi de acord cu o eventuală condiţionare a redeschiderii şcolilor de procentul de vaccinare în rândul profesorilor, vicepremierul a arătat că nu este de acord cu acest criteriu care poate fi apoi introdus şi la alte locuri de muncă sau în magazine.

“Nu sunt adeptul introducerii acestui criteriu. (…) Acest criteriu nu poate fi introdus în acest moment. Sunt multe aspecte prin care se poate controla situaţia şi se poate ajunge la o rată de vaccinare cât mai ridicată”, a menţionat liderul UDMR. 

Cele mai citite

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...
Ultima oră
Pe aceeași temă