5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăPoliticăGuvernul vrea să dea liber la achizițiile de materiale de construcții la...

Guvernul vrea să dea liber la achizițiile de materiale de construcții la prețuri mai mari

Decizia vine pe fondul creșterii excesive a prețurilor la materialele de construcții, iar Executivul se grăbește să schimbe legea, deși măririle sunt investigate de Consiliul Concurenței.

O ordonanță de urgență care va permite actualizarea prețurilor pentru contracte de achiziții publice a fost lansat în dezbatere publică. Actul normativ dezbătut într-o primă lectură se referă la modificarea contractelor de achiziție publică, calculate în funcție de creșterea și scăderea prețurilor.

Inițiatorii modificărilor, liberalii susțin că inițiativa va face mai „suplă și flexibilă” legislația achizițiilor publice, fiind imperios necesară în contextul pandemic actual, caracterizat nu doar în România prin fluctuații mari de prețuri, în special la materialele de construcții. Potrivit liberalilor, „este o realitate faptul că contractorii întâmpină mari dificultăți în a-și îndeplini caietele de sarcini ale contractelor inițiale, atunci când prețurile luate în calcul inițial la depunerea ofertelor sunt depășite cu mari procente”.

„În domeniul construcțiilor este o situație delicată, din cauza căreia se poate ajunge chiar la renunțarea la executarea sau neîncheierea contractelor de achiziție publică de lucrări, la întârzierea finalizării acestora, ba chiar și la intrarea în insolvență a contractanților. Toate acestea conduc la scăderea masivă a investițiilor publice, fapt pe care liberalii vor să îl evite prin emiterea acestei Ordonanțe de Urgență a Guvernului”, după cum a susținut un deputat liberal.

Mai mult decât atât actul normativ apare în contextul în care Executivul vrea să demareze două noi mari proiecte de investiții – „Anghel Saligny”, dar și PNDL 3, care a primit deja critici substanțiale atât din partea USR PLUS, cât și a societății civile. 

 

„În ceea ce priveşte PNDL care este acum în derulare, PNDL 2, sunt facturi. Noi nu plătim primarii aici, plătim companii din România care lucrează. Dacă colegii noştri de la USR doresc ca acele companii să dea faliment să vină să spună acest lucru. (…) Statul român nu o să mai fie un stat care nu îşi plăteşte facturile”. FLORIN CÎȚU, PRIM-MINISTRU

 

Concurența investighează

În termeni realiști însă, OUG va da posibilitatea autorităților publice la achiziționarea de materiale de construcții la prețuri mult mai mari, în condițiile în care creșterile sunt investigate de Consiliul Concurenței.

La mijlocul lunii iulie, Consiliul Concurenţei a demarat o amplă analiză pe piaţa materialelor de construcţii în contextul semnalelor privind creşterea preţurilor produselor, atât pe piaţa românească, dar şi la nivel internaţional.

„Cu toate că, în perioada pandemiei de Covid, sectorul construcţiilor a reuşit să susţină în mare măsură economia naţională, acest domeniu se confruntă cu o creştere a preţurilor anumitor materiale pentru construcţii. În aceste condiţii, există riscul apariţiei unor disfuncţionalităţi în aprovizionarea cu materii prime pentru investiţiile în curs, iar în ceea ce priveşte noile investiţii antreprenorii ar putea avea rezerve în a se prezenta la licitaţii, putând avea dificultăţi în a întocmi oferte corecte şi competitive din cauza depăşirii bugetului. De aceea, vrem să identificăm cauzele care au generat aceste evoluţii şi să impunem măsuri pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţelor”, a declarat la acel moment Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

PSD a încercat să modifice standardele de cost

În 2018, Guvernul PSD a încercat să modifice standardele de cost pe motiv că nu mai erau actualizate de opt ani. La acel moment, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a reacționat dur, acuzând PSD că se pregătește să „dea liber la furat”. ”O nouă escrocherie pe care o pune la cale PSD (…) Practica europeană este aceea de existenţă a unor standarde de cost, în special pentru lucrările publice. În 2010, după o lungă dezbatere şi o negociere, au fost adoptate prin hotărâre de guvern standardele de cost de către guvernul Boc din perioada respectivă. (…) PSD vrea să dea liber la furat, tot ce înseamnă achiziţii publice, desfiinţând aceste standarde de cost, este o ordonanţă de urgenţă care încă nu a fost lansată oficial în dezbatere publică şi pe care probabil PSD-ALDE vor s-o dea, tot aşa, noaptea ca hoţii, s-o bage pe sub uşa şedinţelor de guvern”, spunea Orban, în septembrie 2018. Liderul PNL consideră că fără standardele de cost, ar putea fi încărcată nota de plată pentru lucrările publice. 

„În ceea ce priveşte PNDL care este acum în derulare, PNDL 2, sunt facturi. Noi nu plătim primarii aici, plătim companii din România care lucrează. Dacă colegii noştri de la USR doresc ca acele companii să dea faliment să vină să spună acest lucru. (…) Statul român nu o să mai fie un stat care nu îşi plăteşte facturile”. FLORIN CÎȚU, PRIM-MINISTRU

Cele mai citite

Campionatul european de handbal feminin-EHF EURO 2024: România-Serbia 27-25. România s-a calificat în grupele principale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria...

ANPC verifică 14 influenceri pentru postări publicitare nemarcate

Acțiunea ANPC face parte dintr-o campanie, coordonată la nivel european de Direcția Justiție și Consumatori din cadrul Comisiei Europene Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC)...

Campionatul european de handbal feminin-EHF EURO 2024: România-Serbia 27-25. România s-a calificat în grupele principale

Naţionala României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2024, care are loc în Austria, Ungaria...
Ultima oră
Pe aceeași temă