Guvernul României respinge ideea de cenzură și respectă accesul la informare, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
„Guvernul României susţine libertatea de exprimare şi dreptul la informare corectă a cetăţenilor. Orice iniţiativă care vine din zona societăţii civile şi care are ca scop combaterea dezinformării în spaţiul public reprezintă contribuţii, proiecte, care ajută, practic, accesul opiniei publice la informaţii reale în timp util, dar Guvernul României respinge orice formă de cenzură, orice formă de îngrădire a liberei exprimări şi susţine orice fel de iniţiativă care contribuie şi respectă nevoia de informare a publicului în condiţiile legii şi literei şi spiritului Constituţiei României”, a precizat Dan Cărbunaru.
El a făcut aceste precizări vineri, 11 martie 2022.
În aceeași zi, în spațiul public apăruseră informații despre o platformă informatică la care lucrează autoritățile române. Această platformă va putea monitoriza mediul online pentru a identifica știrile false (fake news). Platforma informatică va fi pusă la punct de un grup de specialiști din Guvern, din Departamentul pentru Situații de Urgență și din câteva ONG-uri.
Fenomenul fake news s-a intensificat și în România, iar speciaștii îl consideră o componentă a războiului hibrid. În ultima perioadă, foarte multe informații false sunt legate de războiul din Ucraina.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!