7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăPoliticăGeorge Simion îi cere premierului Ciolacu să justifice de ce l-a demis...

George Simion îi cere premierului Ciolacu să justifice de ce l-a demis pe secretarul de stat pentru revoluționari

Președintele partidului AUR, George Simion, îi cere premierului Marcel Ciolacu să explice de ce l-a demis pe Mihai Dodu din funcția de secretar de stat, șef al Secretariatului de stat pentru revoluționari.

Deputatul Simion consideră că premierul Ciolacu l-a demis pe Dodu ca sancțiune pentru faptul că-i retrăsese certificatul de revoluționar. Punctul de vedere al lui George Simion este transmis printr-un comunicat de presă al AUR, la data de 28 decembrie 2023.

„Profitând de sărbătorile de iarnă, Marcel Ciolacu face orice pentru a-și ascunde urmele. Este absolut incredibil ce este capabil să facă tocmai cel care deține  funcția de prim-ministru al României doar pentru a-și apăra propriile interese. Într-o mișcare cinică, desprinsă din seria <noaptea ca hoții> a PSD, premierul îl înlătură pe Mihai Dodu încercând să ascundă adevărul și să calce în picioare memoria eroilor din 1989. Un act scandalos de evident împotriva adevărului și dreptății! Marcel Ciolacu acționează în spiritul pur pesedist care a condus România în ultimii 34 de ani. Abuzează de putere și îi înlătură pe cei care au curajul să le scoată la lumină impostura. Premierul Ciolacu are de dat o serie de explicații în urma acestei demiteri, nu doar cu privire la motivele care au stat în spatele deciziei, ci mai ales în privința declarațiilor pe care Mihai Dodu le făcea în urmă cu ceva timp când spunea că se teme pentru viața lui. Să nu ne mire dacă de astăzi din dosarul prin care i-a fost retras certificatul prin care i se acordă titlul de luptător cu rol determinant în Revoluție lui Marcel Ciolacu nu vor mai rămâne decât coperțile. Într-un viitor guvern AUR, Mihai Dodu va fi reinstalat în funcție pentru a-și putea continua munca”, a declarat George Simion.

Conform legii, deciziile de numire sau de revocare din funcție a unui secretar de stat sunt luate de primul-ministru. Altfel spus, AUR ar putea să-l repună pe Dodu în funcția de secretar de stat doar dacă viitorul premier va proveni din AUR.

După cum se știe, în anul 2024, în România sunt programate toate tipurile de alegeri, inclusiv alegeri parlamentare, care vor contura o altă alianță de guvernare și un nou Guvern.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Creștere în comerțul auto și moto: Cifra de afaceri a urcat cu 2,4% în primele zece luni ale anului

Creșterea este susținută, în principal, de avansul înregistrat în comerțul cu motociclete, comerțul cu piese și accesorii auto și comerțul cu autovehicule Volumul cifrei de...

Rusia își exprimă deschiderea pentru cooperarea cu administrația Trump

Adjunctul ministrului de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a declarat că Moscova este pregătită să colaboreze cu administrația lui Donald Trump, după ce acesta...

Dieta ideală pentru femeile peste 50 de ani: alimente esențiale pentru sănătatea ta

Te apropii de 50 de ani sau ai împlinit de curând această vârstă rotundă? Ca să nu capeți rotunjimi nedorite și să-ți menții...
Ultima oră
Pe aceeași temă