Fostul purtător de cuvânt al Guvernului a demisionat din grupul parlamentar PNL, dorind să activeze ca deputat neafiliat.
Decizia îi aparține deputatului Ionel Dancă. El și-a anunțat această intenție la Parlament, joi, 28 octombrie 2021.
Ionel Dancă a precizat că iese din grupul parlamentar PNL „ca gest de protest faţă de noua conducere a PNL”. Practic, Ionel Dancă îl critică pe noul președinte al PNL, Florin Cîțu.
„În această dimineaţă mi-am scris demisia din grupul parlamentar al PNL la Biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi începând cu data de astăzi sunt un parlamentar liber al PNL şi voi activa în calitate de deputat neafiliat”, a anunțat, joi, Ionel Dancă.
Fostul purtător de cuvânt al Guvernului
Ionel Dancă a fost purtător de cuvânt al Guvernului în perioada în care a fost premier Ludovic Orban. Ieșirea lui Dancă din grupul parlamentar PNL poate fi legată de scandalul dintre Cîțu și Orban.
Practic, în PNL sunt două grupări. Una, cea majoritară, îl susține pe Florin Cîțu. Cealaltă grupare îl susține pe Ludovic Orban, fostul președinte al PNL. Ionel Dancă ar fi de partea lui Ludovic Orban. Imediat după ce Florin Cîțu a fost ales președinte PNL, Ludovic Orban a susținut că alegerile au fost manipulate.