Fostul director general al Direcţiei de Coordonare a Sistemului Informaţional Electoral Naţional, Cristian Petraru a afirmat că alegerile s-au ţinut într-un context dificil, având în vedere că preşedintele AEP, Constantin Mituleţu-Buică, nu a luat măsurile necesare, nu a organizat „şedinţele de producţie” şi a făcut o reorganizare a instituţiei înainte de alegeri care a „bulversat” pe toată lumea.
„Alegerile din 26 mai s-au ţinut într-un context deosebit de dificil pentru noi. Din punctul meu de vedere, ca om care mă ocup de problematica alegerilor de 20 de ani, alegerile din 26 mai s-au finalizat nesperat de bine în contextul existent. Ştiţi că, pe 26 mai, alegerile au fost organizate odată cu referendumul, ceea ce determină complicaţii de organizare. Nu e însă prima oară când organizez un referendum odată cu alegerile. Contextul diferit de data aceasta a fost dat de momentul 27 februarie 2019, momentul în care a fost numit noul preşedinte al AEP, a determinat complicaţii majore în ceea ce priveşte desfăşurarea alegerilor”, a afirmat Petraru.
Acesta susține că Mituleţu-Buică a condus singur Autoritatea Electorală Permanentă.
„În mod normal, în timpul alegerilor, noi, cei care ne ocupăm de producţie, avem şedinţe cu conducerea. Înainte de alegerile din mai, nu am avut nicio şedinţă de muncă, de producţie cu conducerea. Nu am avut nicio şedinţă cu domnul Mituleţu. Am avut zero atribuţii. Deci, domnul Mituleţu a condus AEP singur. Dânsul a fost numit pe 27 februarie şi până la alegeri eu nu am participat la nicio şedinţă cu domnul Mituleţu. Niciunul dintre colegii mei nu a participat la vreo şedinţă de producţie cu Mituleţu. Imediat după ce a fost numit, domnul Mituleţu a făcut cel mai inteligent, cu ghilimele, lucru care se poate face: o restructurare, a reorganizat întreaga activitate. Am fost obligat să vorbesc cu sute de oameni, să încerc să-i calmez. Sunt sute de oameni, oameni simpli, cu rate, cu familie, cărora le era frică. Începând cu luna martie, toată lumea avea în cap restructurare. (…) Domnul Mituleţu a obţinut un nou regulament de reorganizare. De la acel moment, nimeni nu mai ştia ce avea de făcut. Foştii mei colegi nici în ziua de azi nu au fişa de post”, a adăugat Petraru.
De asemenea, Petraru a mai spus că a fost şi o problemă cu lipsa instruirii formatorilor AEP, care la rândul lor trebuiau să instruiască preşedinţii şi membrii comisiilor de votare.
„Părerea mea este că domnul Mituleţu nu a fost interesat de aceste alegeri deloc, nu a dat niciun semn că interesul său a fost focusat pe alegerile europarlamentare, a fost focusat pe angajarea personalului pe noua structură, vrea să cheltuie banii rămaşi”, a susţinut Petraru.
Totodată, el a afirmat că alegerile europarlamentare au fost cele mai transparente alegeri.
„Toată lumea a înţeles că nu au fost cazuri de fraudă pentru că este cel mai transparent sistem. (…) Procesele verbale au fost accesibile tuturor, oricine are interes vede scanările, vede tot traiectul modificării proceselor verbale. Vă spun cât se poate de limpede – sunt cele mai transparente alegeri care s-au organizat vreodată în România”, a spus Petraru.
El a mai afirmat că a fost demis fără nicio explicaţie, în timp ce era în concediu.
La rândul său, Gabriel Săucă, fost director general al Direcţiei de Coordonare a Sistemului Informaţional Electoral Naţional, a dat mai multe explicaţii tehnice membrilor comisiei, menţionând, în acelaşi timp, că a fost într-o situaţie similară cu cea descrisă de colegul său.
„De pe data de 17 aprilie până la data desfăşurării alegerilor, nici eu şi nici colegii mei nu au avut fişă de post, vorbim exact de aceeaşi situaţie. Mai mult, au apărut, în timp ce noi trebuia să facem testări, în timp ce noi trebuia să ne asigurăm că aplicaţia utilizată la nivelul BEJ-urilor, cât şi la nivelul secţiilor de votare sunt fără probleme, au apărut diverse cerinţe de redesign a diverselor componente pe site-ul Autorităţii, în condiţiile în care prin Hotărârea 4 acestea dispăruseră complet din atribuţiile direcţiei pe care o coordonam, personalul din subordine nu ştia exact în ce direcţie lucrează, în faţa cui să răspundă şi ce trebuia să facă. Toate aceste lucruri puteau duce la deficienţe majore în centralizarea rezultatelor alegerilor”, a declarat acesta în şedinţa comisiei.
Preşedintele comisiei, Olguţa Vasilescu, le-a spus celor doi că nu crede că unele dintre afirmaţiile pe care le-au făcut sunt susţinute de documente.
„Ceea ce spuneţi vă absolvă de multe chestiuni din acel raport de audit pe care l-a făcut AEP, dar din păcate nu cred că se susţin cu documente. O să ne interesăm, o să cerem să vedem dacă există fişa postului pentru dumneavoastră şi pentru ceilalţi. (…) O fi funcţionat perfect sistemul, dar iată că există diverse dovezi că sunt şi alte probleme. V-am lăsat să vă exprimaţi şi punctul de vedere vizavi de problemele pe care le-aţi avut în AEP. Nu este rostul comisiei să soluţioneze deficienţele la nivelul autorităţii statului. Dar vom putea propune Parlamentului, după ce finalizăm această comisie, mai multe modificări legislative. Una dintre ele se referă chiar la dumneavoastră, că aţi fost destituiţi în perioada de vară, când Birourile permanente reunite nu se puteau întruni şi atunci decizia a operat imediat. (…) Este o carenţă a legii pe care cu toţii înţelegem că trebuie să o modificăm”, a menţionat Vasilescu.