5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăPoliticăEuroparlamentarii PSD își "exprimă adeziunea" pentru Rovana Plumb: "Joc politic de culise!"

Europarlamentarii PSD își „exprimă adeziunea” pentru Rovana Plumb: „Joc politic de culise!”

Europarlamentarii români, membri ai Grupului S&D din Parlamentul European, au transmis, duminică, faptul că o susţin cu fermitate pe Rovana Plumb, candidatul desemnat al României pentru funcţia de comisar european pentru transporturi. Aceştia consideră că Rovana Plumb ”se află într-o situaţie fără precedent creată în urma unor jocuri politice de culise”.

 ”Eurodeputaţii din Delegaţia Română S&D consideră că Rovana Plumb se află într-o situaţie fără precedent creată în urma unor jocuri politice de culise, care au aruncat procesul de validare a candidaturii sale în zona confuziei procedurale. Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, i-a invitat pe membrii Comisiei pentru Afaceri Juridice din PE să ofere soluţii la ceea ce domniile lor consideră că ar fi „neclarităţi” în acest caz, pentru ca procesul de validare al Rovanei Plumb să depăşească faza preliminară”, a transmis, duminică, PSD, printr-un comunicat de presă.

PSD afirmă că, potrivit Regulamenteului de Procedură al Parlamentului European – art. 2. paragraf c – ”Comisia Juridică ar fi trebuit să ofere o serie de recomandări care să ajute candidatul să rezolve eventualele neclarităţi”.

”Recomandările pot merge până la a i se indica respectivului candidat să renunţe la bunurile sau acţiunile care ar crea posibile conflicte de interese sau să găsească soluţii financiare pentru a stinge un posibil conflict. În ultimă instanţă, Comisia JURI poate să sugereze chiar schimbarea portofoliului. Niciunul dintre aceşti paşi nu s-a parcurs până în acest moment. În consecinţă, şedinta de luni a Comisiei poate aduce toate lămuririle necesare în cazul comisarilor desemnaţi din partea României şi Ungariei”, a mai transmis PSD.

Social-democraţii care formează delegaţia română afiliată Grupului S&D ”consideră că Rovana Plumb este un candidat serios şi bine pregătit, cu o viziune inovatoare pentru viitorul transporturilor din Uniunea Europeană”.

Comunicatul este semnat de europarlamentarii PSD afiliaţi Grupului S&D din Parlamentul European: Carmen-Gabriela Avram, Iulian-Claudiu Manda, Cristian-Vasile Terheş, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru şi Adrian-Dragoş Benea.

Şi premierul Viorica Dăncilă afirmă că, în ciuda votului din Comisia Juridică a Parlamentului European şi a reacţiilor din ţară, are în continuare încredere în Rovana Plumb căreia îi acordă susţinerea sa necondiţionată.

Candidatura Rovanei Plumb la postul de comisar european pentru Transporturi a fost respinsă de Comisia Juridică a Parlamentului European, a anunţat, miercuri, europarlamentarul Siegfried Mureşan.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă