5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăPoliticăElena Lasconi îl acuză pe Rafila de mușamalizarea morții celor 17 oameni...

Elena Lasconi îl acuză pe Rafila de mușamalizarea morții celor 17 oameni de la Spitalul Sfântul Pantelimon

Preşedintele USR, Elena Lasconi, susţine că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, „a încercat să ascundă adevărul în cazul morţii a 17 oameni” şi îl întreabă pe premierul Marcel Ciolacu dacă acest ministru „chiar nu răspunde pentru nimic”.

„Domnule Marcel Ciolacu, dacă un om drag dumneavoastră ar fi tratat la ora asta într-un spital din România, aţi sta liniştit ştiind că Rafila este şef peste Sănătate? Aţi sta liniştit acum, că aţi văzut cum a încercat să ascundă adevărul în cazul morţii a 17 oameni? Oameni ca mine şi ca dumneavoastră. Niciodată în istoria recentă a României nu am avut un ministru PSD atât de nepăsător faţă de nevoile pacienţilor. (…) Ca om, nu ai cum să nu te cutremuri când vezi cum Rafila a încercat să muşamalizeze abaterile grave de la Spitalul Sf. Pantelimon, acuzând deficienţe de comunicare în loc să acţioneze. A ignorat avertizările medicului care a semnalat încălcări grave ale protocoalelor medicale şi ale dreptului la viaţă al pacienţilor. A încercat să ascundă mizeria sub preş, în loc să scoată la lumină problema şi să o rezolve aşa cum îi cere funcţia. Reforma Sănătăţii, domnule Ciolacu, pentru dumneavoastră este doar o vorbă. Pentru cei care plătesc taxe să întreţină acest sistem, reforma lui nu va fi o realitate atât timp cât lăsaţi să decidă oameni care nu au nici măcar ruşine”, a scris Lasconi, miercuri, pe Facebook.

e mai mult analist decât decident politic

Potrivit acesteia, Alexandru Rafila „e mai mult analist decât decident politic” şi „nu îşi asumă nimic”.

„Domnule Ciolacu, Rafila chiar nu răspunde pentru nimic? Nici pentru vizitele în Cuba, plătite din bani publici, fără rezultate pentru pacienţi, nici pentru că a lăsat România fără 740 de milioane de euro din PNRR şi fără spitale noi? Nici pentru că a distrus Planul Naţional de Combatere şi control a Cancerului şi nici pentru că ignoră criza medicamentelor? (…) Ce încredere să mai aibă pacienţii în sistemul medical când văd că, de la cel mai înalt nivel, omul care îl conduce minte, ascunde, nu îşi asumă nimic, nu are niciodată soluţii, e mai mult analist decât decident politic?!”, a adăugat liderul USR.

Elena Lasconi îi cere premierului să ajute oamenii, nu prietenii de la partid

Elena Lasconi îi transmite premierului să facă ceva, „dar pentru oameni, nu pentru prietenii de la partid”.

„Ce vede acum o ţară întreagă în cazul Pantelimon este fără precedent, iar dumneavoastră, domnule Ciolacu, aveţi puterea să faceţi ceva. Faceţi, dar pentru oameni, nu pentru prietenii de la partid!”, a precizat preşedintele USR.

Doi medici, specialişti Anestezie şi Terapie Intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, au fost reţinuţi miercuri de procurori pentru omor calificat, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI.

Este vorba de două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon, acuzate că au provocat moartea unui pacient aflat în stare gravă la terapie intensivă.

În dosar, a fost reţinută şi o asistentă medicală, acuzată de mărturie mincinoasă.

Cele două doctoriţe sunt acuzate că au provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină.

În acelaşi dosar, a fost pusă sub acuzare şi o asistentă din cadrul Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată.

Ancheta în acest caz a fost demarată după ce, în luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon” cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Nicolae Ciucă cere pedepse aspre pentru cei vinovați în cazul morților suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon

Jurământul este sacru. Ca militar, ştiu foarte bine că încălcarea acestuia poate costa vieţi şi poate reduce încrederea în profesiile care salvează vieţi. Cei care încalcă jurământul lui Hipocrate – de a proteja şi de a servi – ar trebui să fie pedepsiţi prompt şi aspru,

a scris, miercuri seară, pe Facebook, Nicolae Ciucă, referindu-se la dosarul morţilor suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti.


Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Inflația, monedele slabe și deficitele bugetare frânează relaxarea monetară din Europa de Est

Băncile centrale din Europa de Est evită să reducă dobânzile, spre deosebire de tendința globală de ieftinire a creditului, pe fondul inflației persistente și...

Cardul polonez și viitorul: noi oportunități și provocări în contextul unei societăți în schimbare

Pole Card, care acordă deținătorilor săi o serie de privilegii în Polonia, a fost mult timp subiectul unor discuții și analize. Impactul său asupra...

Transformă orice cameră monotonă într-o încăpere plină de personalitate, cu ajutorul unei game variate de produse ușor de aplicat

O casă este mai frumoasă atunci când decorul interior reflectă personalitatea, gusturile și povestea celor care o locuiesc. Acum poți să transformi interioarele locuinței...
Ultima oră
Pe aceeași temă