După ce liderii din Ardeal s-au dat doi pași în spate de la a-i susține pe protestatari, Rareș Bogdan își retrage sau nuanțează cuvintele.
Bogdan a revenit asupra propriilor declarații și spune că regretă că a spus despre Orban că i s-a umflat capul. Într-un interviu acordat DigiFM, prim vicepreşedintele liberal a precizat că a folosit o exprimare care nu îl caracterizează.
El spus că i-au fost scoase din context şi vorbele referitoare la demisia liderului PNL și că ar fi trebuit ca acesta să plece, dar imediat după alegeri, acum fiind tardiv. „E o exprimare căreia trebuia să-i găsesc niște sinonime. Asta cu masculul alfa, lupul alfa e ok, dar am folosit la un moment dat o exprimare care nu mă caracterizează și ar fi trebuit să găsesc alta, legată de <i s-a umflat capul>. Nu e caracteristică limbajului meu, e un limbaj mai de stradă pe care îl regret. Este singurul lucru din interviu pe care îl regret”.
Pe de altă parte, europarlamentarul spune că nu a mai vorbit cu Ludovic Orban. „N-am vorbit încă cu Ludovic. O să vorbesc, pentru că n-am cu el ca persoană o problemă, am ca exercitare a poziției. (..) S-a scos din el (interviu – n.r.) doar faptul că liderul partidului, acum s-a spus că ar trebui să plece. Eu am spus că ar fi trebuit după alegerile pierdute. Acum e tardiv, acum ne pregătim de congres. (…) Președintele are un dialog instituțional. Am văzut că e <tătucul>, e prezentat în presă că ar fi deasupra partidului. Nu, e un om complet diferit de Băsescu. Tot ce dorește e să ne implicăm serios în actul guvernamental, să nu eșuăm și să nu-i creăm probleme lui Florin Cîțu, pentru că el trebuie sprijinit.”
Aceste nuanțări au venit după ce Bogdan l-a atacat dur pe Orban și a fost susținut de Robert Sighiartău. Rând pe rând, însă, liderii din zona Ardealului au pledat ca dezbaterea să se facă în interiorul partidului și au spus că nu vor susține oportuniști și politicieni de paie.
Ce face Rareș Bogdan la Bruxelles
Bogdan a fost cooptat în PNL înainte de alegerile europarlamentare, într-un moment în care notorietatea sa ajunsese la cote maxime în timpul guvernării PSD. La acel moment, Bogdan s-a plasat în postura de susținător al protestelor și anti-Liviu Dragnea. Liderii PNL au sperat ca Bogdan să aducă câteva procente partidului din postura de candidat pe prima poziție a europarlamentare din partea partidului.
De când se află în Parlamentul European, Rareș Bogdan a semnat aproape 30 de rezoluții comune ale legislativului de la Bruxelles. Multe dintre ele se referă însă la respectarea drepturilor omului în țări aflate la sute sau mii de kilometri de România – de la Belarus și Algeria până la Cuba, Haiti, Etiopia și Burkina Faso. Doar două ar avea impact asupra României – una referitoare la protecția lucrătorilor transfrontalieri și o a doua referitoare la comemorarea Revoluției. Bogdan a avut nouă contribuții la dezbaterile din plen și interpelat oral Comisia Europeană în privința diferențelor de calitate a produselor de pe piața unică și în privința funcționării pieței interne. În scris, Bogdan a trasmis CE 20 de interpelări.
CV lui Rareș Bogdan
CV-ul lui Rareș Bogdan lipsește cu desăvârșire de pe site-ul Parlamentului European. De precizat însă că nu este singurul europarlamentar în această situație. Este cunoscut însă că europarlamentarul a urmat cursurile Liceului Teoretic „Lucian Blaga” și pe cele ale Facultății de Științe Politice și Administrative din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. El are un master în Științe Politice. Rareș Bogdan se adresează Parlamentului European numai în limba română.
TEHNIC VORBIND
Membru PE
Rareș Bogdan este membru al Parlamentului European, fiind ales la alegerile din 26 mai 2019, la scurt timp după intrarea în PNL.
Sub 30 de rezoluții semnate
Europarlamentarul a semnat aproape 30 de rezoluții comune, legate de cele mai diverse teme, de la protestele din Hong Kong până la Burkina Faso.
Două moțiuni au legătură cu România
Dintre rezoluțiile semnate doar două ar avea impact asupra României, referitoare la muncitori și la Revoluție.
CV-ul lui Bogdan, un mister
CV său lipsește de pe site-ul PE. Rareș Bogdan se adresează Plenului Parlamentului European numai în limba română.