Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reușit să-și secretizeze studiile și domiciliul, cu ajutorul justiției bănățene. De săptămâna trecută este acuzat în două spețe diferite. ANI a fost sesizată în legătură că presupusa sa stare de incompatibilitate.
Ca primar nu are voie, conform Codului Administrativ, să facă parte dintr-un consiliu de administrație.
Primarul este, în același timp, și președinte al Consiliului Director al Asociației Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Presupusa stare de incompatibilitate între funcția publică, de primar, și calitatea de președinte al Consiliului Director al Asociației Timișoara Capitală Europeană este explicată astfel în sesizare: „Acesta finanțează din bugetul public, al locuitorilor acestei unități administrativ-teritoriale, bugetul Asociației după bunul său plac. El convoacă/propune punctele de pe ordinea de zi, el participă la aprobarea punctelor de pe ordinea de zi și tot el și finanțează”.
Cât despre al doilea motiv, în sesizare se arată că „Răzvan Gabriel Negrișanu, asociat al societății RD Sign SRL «a beneficiat» de pe urma acestui împrumut acordat primarului Fritz, deoarece acesta din urmă a semnat un referat de aprobare a unui proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal «Modificare PUZ aprobat prin HCL nr. 453/21.11.2017, str. Pictor loan Zaicu, nr. 5, Timisoara». Proiectul denumit «Park Plaza» a fost elaborat de societatea RD Sign SRL (asociat Răzvan Gabriel Negrișanu), iar primarul Dominic Fritz a semnat referatul de aprobare al proiectului,” mai scrie Ziua de vest.
[…] post Dominic Fritz, acuzat de incompatibilitate în două cauze appeared first on România […]