4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăDeputatul Alfred Simonis vrea să candideze pentru Primăria Timișoarei

Deputatul Alfred Simonis vrea să candideze pentru Primăria Timișoarei

Deputatul Alfred Simonis a fost reales în funcția de președinte al filialei PSD Timiș și a anunțat că va candida, în interiorul PSD, pentru a fi deveni candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Timișoara.

Alegerile pentru funcția de președinte al organizației PSD Timiș s-au desfășurat sâmbătă, 30 septembrie 2023. Simonis, președintele în funcție, a fost singurul candidat, drept pentru care a fost reales. La conferința județeană de alegeri a PSD a fost prezent și președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu. Acesta și-a exprimat simpatia pentru Alfred Simonis, numindu-l „Fredi”.

„Sunt preşedintele PSD Timiş şi evident că sunt unul dintre candidaţii care vor candida atât la Primăria Municipiului Timişoara, cât şi la CJ Timiş. Dacă măsurătorile vor arăta că o personalitate are şanse mai mari decât mine să fie primar sau preşedinte al CJ Timiş, vom face o analiză clară în privinţa candidatului care merge. În acest moment, mă număr printre cei care se vor înscrie în competiţia internă atât pentru Primăria Municipiului Timişoara, cât şi pentru Consiliul Judeţean Timiş”, a anunțat Alfred Simonis.

Deputatul Simonis este unul dintre cei mai activi parlamentari ai PSD. De asemenea, Simonis este și purtător de cuvânt al PSD.

În anul 2024, în România se vor desfășura toate cele patru tipuri de alegeri, inclusiv alegeri locale. La Timișoara, actualul primar este Dominic Fritz (USR).

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Vreme rece și precipitații în toată țara de Crăciun: ploi și ninsori în prognoza ANM

Meteorologii anunță un sfârșit de săptămână cu ploi și lapoviță în mare parte din țară, iar, începând de duminică seară, temperaturile vor scădea brusc. La...
00:04:37

VIDEO 35 de ani de la Revoluție

Anul 2024 marchează trei decenii și jumătate de la Revoluția Română din decembrie 1989, un eveniment care a schimbat radical destinul și direcția țării....
Ultima oră
Pe aceeași temă