6.7 C
București
sâmbătă, 2 martie 2024
AcasăPoliticăDaniel Florea: Nu este important cine câştigă, ci cât de întărit iese...

Daniel Florea: Nu este important cine câştigă, ci cât de întărit iese partidul

“Nu este important cine câştigă. Important este cât de întărit iese partidul din această competiţie. (…) Contează cât de puternic iese partidul şi cât de bine ne vom lupta uniţi în bătăliile următoare. Gândiţi-vă că avem prezidenţiale peste câteva luni, şi din acest congres nu trebuie să iasă partidul scindat.

Din acest congres partidul trebuie să iasă unit. Sunt ferm convins că noi, împreună, avem această înţelepciune, indiferent de funcţiile pe care le avem la un anumit moment dat şi indiferent de faptul că uneori, ca şi astăzi, trebuie să concurăm prieteni, unii împotriva altora.

Lupta este în exterior, acolo trebuie să o ducem, pentru ca partidul nostru să poată să promoveze şi să implementeze în mod real toate lucrurile bune pe care le-a făcut pentru oameni”, a declarat Daniel Florea, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, votul de la ultimele alegeri este rezultatul faptului că partidul “nu a reuşit să livreze mesajul corect”, iar PSD trebuie să-şi asume greşelile şi să dea dovadă de solidaritate şi unitate.

“Discutăm despre faptul că trebuie să ne asumăm şi greşelile pe care le-am făcut. Să ştiţi că în momentul în care votul a fost minoritar pentru noi înseamnă că oamenilor nu am reuşit să le livrăm mesajul corect. Cred că trebuie, atunci când discutăm despre solidaritate şi despre unitate, să şi dăm dovadă de solidaritate şi de unitate”, a spus Florea.

Cele mai citite

la ce se vede în jurul ne cam este teamă

Privim peste umăr. Nu ne urmărește, de fapt, nimeni. Poate doar senzația că, totuși, acolo, în spatele nostru, e cineva. S-ar putea să...

Robert Negoiță va candida la Primăria Sectorului 3 din partea PSD

Marți, în cadrul ședinței de Birou Permanent al PSD București, a fost validată în unanimitate propunerea PSD Sector 3 pentru candidatura lui Robert...

la ce se vede în jurul ne cam este teamă

Privim peste umăr. Nu ne urmărește, de fapt, nimeni. Poate doar senzația că, totuși, acolo, în spatele nostru, e cineva. S-ar putea să...
Ultima oră
Pe aceeași temă