5.6 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăPoliticăControverse privind candidatura lui Florin Cîțu la șefia PNL. Are sau nu...

Controverse privind candidatura lui Florin Cîțu la șefia PNL. Are sau nu voie să candideze?

Candidatura lui Florin Cîțu a fost pusă sub semnul întrebării, dat fiind că statutul partidului prevede o vechime de minimum cinci ani vechime la funcția de președinte PNL. Întrebat înainte de ședința BPN de această prevedere, Cîțu a declarat că și-a depus adeziunea pe data de 10 septembrie 2016, că își va depune candidatura și că ”nu este nici un impediment”.

La ședința BPN care a început cu puțin timp în urmă va fi votată o derogare de la condiția de vechime (5 ani) pentru ca Florin Cîțu să-și poată depună candidatura. Au mai existat două precedente: Theodor Stolojan și Klaus Iohannis, în ambele cazuri fiind acordate derogări de la condiția de vechime.

În schimb, avocatul Toni Neacșu, fost judecător, afirmă că derogarea de la statut nu se poate face decât printr-un act juridic de același rang și prin aceeași procedură care duce la adoptarea statutului.

,,Evident că nu am nici o treabă cu chestiunile interne ale PNL și sunt convins că vor acoperi rapid orice impediment care îl poate împiedica pe d-ul Câțu să candideze, dar trebuie să recunosc că dificultatea juridică în care se află acesta mă amuză teribil.

Fără să fiu expert în regulile lor și accesând doar documentele publice – Statutul PNL și Regulamentul de aplicare – este o constatare simplistă pentru oricine știe să citească o normă juridică faptul că legal d-ul Câțu nu își poate depune candidatura la funcția de Președinte PNL.

Domnia sa spune că și-a depus adeziunea de aderare la PNL în 10 septembrie (aproximativ evident, pentru că am văzut că stă rău cu memoria).

Ei bine, potrivit art. 118 din Statut, pentru a putea candida la președinție un membru PNL trebuie să aibă o vechime de 5 ani.

Din modul de redactare a statutului rezultă că este o condiție care trebuie îndeplinită la data depunerii candidaturii, iar nu la data desfășurării ședinței de alegere (Orice membru al partidului POATE CANDIDA la această funcţie dacă: a) are o vechime în partid de cel puţin 5 ani;).

Data intrării în partid nu este data adeziunii ci data aprobării ei în organele locale de conducere, deci data de 10 septembrie la care face referire d-ul Câțu nu are relevanță.

În ce privește posibilitatea juridică a derogării de la vechimea minimă de 5 ani, Statul prevede (art. 117) că se poate deroga în situații excepționale de la vechimile prevăzute în regulamentul privind cariera politică (pe care eu nu l-am găsit).

Problema este că vechimea minimă de 5 ani pentru Președinte este trecută în Statut, iar nu într-un Regulament, iar de la Statut, singurul document depus la instanță și care constituie un fel de Constituție a unui partid politic, nu se poate deroga decât tot prin statut iar nu prin acte juridice inferioare ca putere juridică.

Mai mult, potrivit denumirii secțiunii în care se află art. 119 (13 B. Candidatura pentru alte funcţii decât funcţia de Președinte ) ar rezulta că acest regulament ar trebui să se refere doar la modul de depunere, acceptare și gestionare a celorlalte candidaturi, cu excepția celei de Președinte a partidului.

Înțeleg că deja astfel de derogări s-au dat în trecut, dar numai pentru că nu au fost contestate în justiție nu înseamnă că aveau și acoperire în „legea supremă” internă a PNL.

Recunosc că m-am amuzat teribil lecturând toate aceste norme juridice și vâzănd dificultatea, iarăși principială, ce să-i faci!, în care se află d-ul Câțu, dar care va fi rapid depășită „înțelept”, așa cum este mereu în politica noastră”, scrie Toni Neacșu pe Facebook.

Ce prevede statutul PNL

Art. 119
1. Candidatura la funcţia de Preşedinte al partidului se depune ca urmare a
prezentării unui proiect de moţiune.
2. Orice membru al partidului poate candida la această funcţie dacă:
a) are o vechime în partid de cel puţin 5 ani;
b) depune, împreună cu grupul de promovare, la termenul prevăzut de prezentul
Statut, un proiect de moţiune;
c) constituie un grup de promovare format din 35 de persoane;
d) are susţinerea necesară pentru proiectul de moţiune, conform prezentului
Statut;
e) proiectul de moţiune este acceptat pentru dezbatere în CON, conform
prevederilor prezentului Statut.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă