2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăPoliticăComisia Juridică a Camerei Deputaților reia dezbaterile privind abuzul în serviciu

Comisia Juridică a Camerei Deputaților reia dezbaterile privind abuzul în serviciu

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor reia, astăzi, dezbaterile pe fond la proiectul proiectul de lege care modifică Codul penal şi incriminează abuzul şi neglijenţa în serviciu, după ce deputaţii au discutat, luni, mai bine de două ore aspecte generale legate de acest proiect în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Justiţiei, ai unor instituţii din sistem şi ai ONG-urilor.

Parlamentarii pot depune amendamente până marţi, la ora 13,00, urmând ca dezbaterile pe fond să fie reluate după ora 15,00, incluzând aceste amendamente, a anunţat preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Laura Vicol.

Deputatul USR Stelian Ion a insistat în privinţa prezenţei la Comisia juridică a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, apreciind că „până şi „Comisia Iordache” a avut dezbateri întinse pe luni de zile, nu de pe o zi pe alta, ca acum”.

„Dacă ne grăbim acum, cu toată buna credinţă pe care putem să o găsim la această masă, vom greşi şi vom ajunge din nou la CCR, nu peste două săptămâni, ci peste doi-trei ani. Nu doar pragul de abuz în serviciu reprezintă problema (…). Nu înţelegem pe ce criterii s-a venit cu formularea „afectarea intereselor legitime” şi de unde până unde sintagma „cu ştiinţă”, de vreme ce abuzul în serviciu este o infracţiune cu premeditare’, a declarat Stelian Ion.

Reprezentantul Ministerului Justiţiei a propus reglementarea unui prag de la care se consideră infracţiune pentru abuz în serviciu de 9.000 de lei. Propunerea va fi susţinută, astăzi, printr-un amendament, scrie Agerpres.

Reprezentanţii Comunităţii Declic au propus un prag simbolic de „un singur leu”, propunere faţă de care s-a opus în comisie vicepreşedintele acesteia, liberalul Ioan Cupşa: „Sunt de-a dreptul surprins ca cei care susţin statul de drept, cei care vorbesc despre lege pot să facă o astfel de declaraţie. (…) Să propui astăzi un leu, în condiţiile în care ştim cu toţii că există decizia CCR peste care nu putem să trecem, este un moment nepotrivit din această dezbatere. Deci, este regretabil. (…) Dacă respectăm ordinea constituţională, dacă mai înţelegem ce înseamnă ordinea în statul de drept, atunci nu putem avem astfel de propuneri, care nu pot avea nicio finalitate. (…) Nu se poate să stabilim un leu prag astăzi, aici”.

Potrivit acestuia, coaliţia trebuie să-şi asume care va fi acel prag.

„Să găsim „ţapi ispăşitori” este total neproductiv. Desigur, ministrul Justiţiei are un rol foarte important şi răspunde şi dânsul politic. Coaliţia trebuie să-şi asume care va fi acel prag. Încă nu ştim care va fi acel prag. Sunt decizii politice importante”, a arătat Cupşa în debutul şedinţei.

Parlamentarii AUR nu sunt de acord cu un anumit prag, a declarat deputatul Georgel Badiu. „Ne acoperim aşa cu deciziile CCR. (…) E un joc”, a arătat deputatul.

Proiectul dezbătut luni a fost adoptat săptămâna trecută de Senat, fiind introdus un prag de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu.

PNL propune drept prag pentru abuzul în serviciu două salarii minime pe economie, echivalentul a 6.000 de lei, în timp ce PSD şi ministrul Justiţiei doresc ca acest prag să fie de 9.000 de lei. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Alegerile din România, sub lupa presei internaționale: ascensiunea AUR și impactul asupra Europei

Presa internațională analizează cu atenție alegerile prezidențiale și parlamentare din România, atrase de influența tot mai mare a partidului de extremă dreapta AUR. Sub...

Serviciile de piață domină economia: cele mai multe întreprinderi și salariați

Mai mult de jumătate dintre întreprinderile active din România (52%) au fost anul trecut în domeniul Serviciilor de piață, sector care a raportat și...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă