9.4 C
București
luni, 26 februarie 2024
AcasăPoliticăCodrin Ştefănescu, despre Vâlcov: O pedeapsă politică, nejustificată. Suntem vânați

Codrin Ştefănescu, despre Vâlcov: O pedeapsă politică, nejustificată. Suntem vânați

„Suntem şocaţi de această pedeapsă pe care o văd ca pe o pedeapsă politică. Se dovedeşte încă odată că suntem vânaţi în mod constant după un grafic bine alcătuit. În spate, oameni importanţi din aşa-zisul stat paralel coordonează toate aceste activităţi şi lucrurile sunt cusute nu cu aţă albă, ci cu aţă fosforescentă”, a spus Ştefănescu într-o declaraţie acordată Mediafax.

Ştefănescu a precizat că pedeapsa de opt ani este nejustificată indiferent de fapt, arătând că în Europa o astfel de pedeapsă este dată pentru crimă, atac armat împotriva unei bănci, viol, pruncucidere, respectiv pentru lucruri grave.

„Opt ani, în contextul ăsta, la Înalta Curte, unde încă îl păstrează pe Ionuţ Matei, cel care garanta anii trecuţi protocoalele secrete între DNA, ÎCCJ şi SRI, şi nu s-a schimbat absolut nimic, spune absolut tot şi să nu uitaţi că domnul Ionuţ Matei este cel care m-a dat afară din sala de judecată în procesul Adrian Năstase pe motiv că, cu privirea mea, sfidez onorata curte. Şi asta s-a făcut în faţa a vreo 60 de jurnalişti de acolo. Este horror ce se întâmplă în România în acest moment. Suntem alături de colegul nostru Darius Vâlcov, o să stăm lângă el ca să treacă peste această primă decizie şi sperăm totuşi că se va dovedi nevinovăţia în următoarea instanţă”, a spus Ştefănescu.

El a precizat, referitor la menţinerea lui Vâlcov în funcţia de consilier în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, că este mare nevoie de oameni de valoare, cum e Darius Vâlcov.

„Asta este o decizie a lui personală – dacă vrea să cedeze sau să-şi continue activitatea. Ca om, vă daţi seama – când auzi că primeşti opt ani pentru nimic – şi lângă tine este familia, copii tăi, rudele, tatăl, mama, cred că toată lumea înţelege prin ce momente de tensiune şi de presiune trece acum prietenul şi colegul meu Darius Vâlcov vizavi de care eu trebuie să spun îi stau alături în aceste momente şi în mine va avea tot timpul un prieten”, a mai spus Ştefănescu.

Fostul ministru al Finanţelor, în prezent consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, joi, de instanţa supremă, la opt ani de închisoare. Decizia judecătorilor nu este definitivă.

Cele mai citite

Războiul din Ucraina, o imensă mașinărie de spălat bani

Afirmația din titlu nu-mi aparține. Ea a fost formulată de Mitch McConnell, liderul minorității republicane din Senatul american. Marii investitori își freacă mâinile. E...

Nae Caranfil, regizorul:”Nici la Hollywood nu prea mai sunt bani”

La Dialogurile Puterii, un invitat special, regizorul Nae Caranfil, cu modestia creatorului, vorbește despre filme, despre trecutul și viitorul cinematografiei, dar și despre...

Peste 13.500 de bugetari angajați în numai un an

În luna decembrie a anului trecut, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era de 1.292.559. Făcând o scurtă analiză,...
Ultima oră
Pe aceeași temă