19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăPoliticăCiucă va participa la un eveniment important la Sofia

Ciucă va participa la un eveniment important la Sofia

Prim-ministrul Nicolae Ciucă va efectua mâine o vizită în Bulgaria pentru a participa la evenimentul de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului Grecia-Bulgaria, cu acest prilej urmând să aibă întrevederi cu preşedintele Republicii Bulgare, Rumen Radev şi premierul bulgar interimar Galab Donev.

De asemenea, premierul Ciucă va avea întâlni şi cu oficiali din alte ţări, printre care preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, şi prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, precizează un comunicat al Guvernului.

„Inaugurarea Interconectorului Grecia-Bulgaria este un moment pe care îl aşteptăm cu mult interes şi speranţă şi care va deschide o etapă importantă în eforturile pe care le facem împreună la nivel european pentru a ne asigura necesarul în plan energetic, reducând, în acelaşi timp, dependenţa de gazul rusesc. Importurile de gaz din Azerbaidjan prin intermediul acestui interconector reprezintă o sursă alternativă viabilă de acum, care va asigura României şi altor state aflate pe diagrama de distribuţie a acestei reţele de gaze accesul la Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP)”, a declarat premierul Ciucă, conform sursei citate.

La eveniment vor mai participa lideri regionali şi europeni, respectiv reprezentanţi ai companiilor operatoare în sectorul energetic din statele direct interesate în proiect.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte la Sofia pe premierul Nicolae-Ionel Ciucă fac parte ministrul Energiei, Virgil Popescu, directorul general SNTGN Transgaz S.A., Ion Sterian, directorul general al SNGN Romgaz S.A., Răzvan Popescu, şi directorul adjunct al SNGN Romgaz S.A., Aristotel Jude, mai precizează Guvernul. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă