11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăPoliticăCine sunt liderii neoficiali din USR, la concurență cu Cioloș și Barna

Cine sunt liderii neoficiali din USR, la concurență cu Cioloș și Barna

Cine sunt liderii neoficiali din USR este o întrebare care preocupă nu doar USR ci și formațiunile rivale.

Dan Barna, devenit „numărul doi” în USR după Dacian Cioloș, a făcut un comentariu pe acest subiect. Barna s-a referit la Cătălin Drulă şi Vlad Voiculescu, care au cele mai multe voturi pentru Biroul Naţional.

„E foarte bine că în fruntea listei sunt Cătălin Drulă şi Vlad Voiculescu”, a declarat Barna.

Cine sunt liderii neoficiali din USR

„Sunt cei mai simpatizaţi şi cei mai susţinuţi în partid, în momentul acesta, pentru că este unul din lucrurile din mandatul pe care l-am încheiat, cu care mă mândresc foarte mult: faptul că în USR PLUS au crescut lideri care vor fi generaţia de decidenţi politici ai României din perioada următoare”, susține Dan Barna.

Amintim că, la Congresul USR, Dacian Cioloș a fost ales președinte iar pe locul doi s-a clasat Dan Barna. Cioloș susținea că, încă de mult timp înainte, i se propusese să preia conducerea USR.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Noi obligații pentru casele de schimb valutar și furnizorii de servicii digitale

Guvernul a adoptat un proiect de lege ce introduce măsuri stricte pentru prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului. Casele de schimb valutar vor fi obligate...

Brokerii de asigurări avertizează asupra riscului de faliment din cauza plafonării comisioanelor RCA

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) trage un semnal de alarmă cu privire la impactul negativ al înghețării prețurilor...

Asasinarea generalului rus Igor Kirillov: un suspect uzbec arestat pentru atentatul cu bombă

Autoritățile ruse au anunțat miercuri arestarea unui cetățean uzbec, născut în 1995, considerat principalul suspect în cazul asasinării generalului Igor Kirillov, comandantul forțelor ruse...
Ultima oră
Pe aceeași temă