1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăPoliticăCe teamă are PSD la moțiune: să nu avem simultan doi premieri

Ce teamă are PSD la moțiune: să nu avem simultan doi premieri

Ce teamă are PSD la moțiune? Liderul senatorilor PSD, Lucian Romașcanu, a oferit, joi, un răspuns surprinzător.

„Nu vrem să fim în situaţia să avem doi premieri puşi – unul de Coaliţie şi unul de către CCR”, a explicat senatorul Romaşcanu.

Dacă moțiunea de cenzură are succes, premierul Cîțu este demis, iar Coaliția va numi un alt premier. Dar senatorul Romașcanu se teme că, în paralel, CCR poate decide că moțiunea a fost ilegală.

Deci apare riscul ca România să aibă simultan doi premieri. Unul ar fi cel nou, pus de Coaliția de guvernare după moțiunea de cenzură. Al doilea premier ar fi Florin Cîțu, dacă ar fi repus în funcție de CCR.

Sesizarea la CCR a fost trimisă chiar de guvernul Cîțu, pe motiv că semnăturile care au însoțit textul moțiunii de cenzură, când ea a fost depusă la Parlament, n-ar fi fost în regulă.

Pe de altă parte, președintele Camerei Deputaților și al PNL, Ludovic Orban, a confirmat că semnăturile sunt bune. Orban spune că a verificat aceste semnături.

Se știe însă că Orban și Cîțu sunt în conflict personal întrucât sunt contracandidați la alegerile din PNL. La aceste alegeri se va desemna viitorul președinte al partidului.

Ce teamă are PSD la moțiune

„Este extrem de important să nu fim în această situaţie în care avem un guvern dat jos cu un premier pus şi, după aceea, CCR se pronunţă şi spune că a fost o procedură ilegală şi vom avea doi premieri puşi”, susține Romașcanu.

Pe de altă parte, el spune că PSD își menține dorința să doboare guvernul condus de Florin Cîțu. „Este extrem de important să respectăm legea şi Constituţia şi lucrurile să ajungă ca acest guvern să cadă”, susține Romașcanu.

Moțiunea de cenzură inițiată de USR PLUS va fi citită joi, 9 septembrie 2021, în plenul Parlamentului. Ședința de plen începe la ora 16.

Votul în plen asupra moțiunii ar urma săptămâna viitoare. Partidul AUR a promis că va vota alături de USR PLUS în favoarea moțiunii de cenzură.

În schimb, potrivit datelor de până acum, PSD nu ar vota moțiunea de cenzură a USR PLUS, pe motiv că pregătește o moțiune de cenzură proprie. PSD a cerut în schimb ca USR PLUS să voteze moțiunea PSD.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă