Biroul Executiv al PNL se reunește pentru a discuta derogarea necesară lui Ciucă pentru a deveni președinte PNL.
Ședința Biroului Executiv (BEx) a fost convocată marți, 5 aprilie, de la ora 17, anunță surse politice.
După obținerea derogării, premierul Nicolae Ciucă își poate depune candidatura la funcția supremă în PNL. Această excepție este necesară întrucât Ciucă are mai puțin de doi ani vechime în partid. Statutul prevede că un candidat la funcția de președinte trebuie să aibă minimum cinci ani vechime. Statutul mai prevede însă că, „în situaţii excepţionale, BEx poate aproba derogări de la vechimea prevăzută în Regulamentul privind cariera politică”.
Alegerea președintelui PNL se va face într-un Congres Extraordinar al partidului, la 10 aprilie 2022. Informațiile de până acum arată că actualul premier, Nicolae Ciucă, senator PNL, va fi singurul candidat. Candidaturile pot fi depuse până miercuri la ora 18.
Biroul Executiv îl ajută pe Ciucă să devină președinte PNL
Funcția de președinte PNL a devenit vacantă prin demisia lui Florin Cîțu. La rândul lui, Dan Vîlceanu a demisionat din postul de secretar general al PNL. În locul lui Vîlceanu, în funcția de secretar general va fi Lucian Bode, care până acum deținea unul din posturile de prim-vicepreședinte al partidului. În cazul lui Bode, unii politicieni PNL susțin că va trebui să aleagă între postul de ministru și cel de secretar general al PNL.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!